ZLAGNA – Evenimentul s-a produs în această dimineață în apropiere de Caransebeș, spre satul Zlagna, aparținător comunei Turnu Ruieni!
CARANSEBEȘ – După ce acum câtva timp cereau montarea limitatoarelor, localnicii cartierului caransebeșean s-au răzgândit și vor înlăturarea acestora, în totalitate sau măcar parțial!
CARANSEBEŞ – V-am spus de atâtea ori că Salonul Diva B & G din Caransebeş este un loc inedit dedicat frumuseţii. Iar pentru şefa salonului, Geta Stan, frumuseţea înseamnă armonie, echilibru, graţie, respect şi înţelegere pentru toate faţetele vieţii feminine!
CARANSEBEŞ – Cel puțin așa le-au spus cei care au câștigat lucrarea de modernizare a străzilor reprezentanților administrației locale! Cei de la Strabag, pentru că despre ei este vorba, au dat asigurări că începând de săptămâna viitoare se va lucra la foc automat pe strada Ardealului, prima stradă care intră în proces de modernizare!
CARANSEBEȘ – Proiectarea și execuția reparațiilor a fost aprobată de consilierii locali, reuniți marți de îndată. Primăria Caransebeș pune la bătaie aproape 500 de mii de lei, însă speră totuși că firma din Argeș care va executa lucrarea să o facă cu bani mai puțini!
CARAŞ-SEVERIN – Luni, 6 septembrie, a avut loc depunerea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru „Drum de mare viteză Craiova – Drobeta Turnu Severin – Lugoj”. Până la termenul limită au depus oferte cinci agenţi economici, dintre care patru reprezintă asocieri între diverse firme de renume!
CARANSEBEȘ – Potrivit administratorului public Florin Bogdea, lucrările în valoare de peste 2,1 milioane lei au fost urcate pe SICAP, 15 zile având la dispoziție constructorii pentru a-și depune ofertele. Sunt vizate trei cartiere ale municipiului Caransebeș, unde rețeaua de gaz nu a ajuns nici acum, oamenii încălzindu-se mai ales cu lemne: Valea Cenchii, Teiuș și Gară!
CARANSEBEŞ – O femeie a ajuns în stare gravă la spital, fiind preluată de un elicopter SMURD şi transferată la Spitalul de Arşi din Bucureşti, în urma unui incendiu produs ieri dimineaţă în jurul orei 3.54, la o clădire dezafectată a fostului internat al Liceului Traian Doda din municipiul Caransebeş!
CARANSEBEŞ – În urma momentului de furie al femeii, micuţul de doar 4 ani s-a ales cu o rană la nivelul frunţii!
CARANSEBEȘ – Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a aprobat, în luna august, licența de concesionare privind exploatarea resurselor de nămol terapeutic din perimetrul Lacul Techirghiol Est, încheiată de agenție în iunie 2021 cu Formin SA Caransebeş, în calitate de concesionar, firmă ce aparține patronului de la CFR Cluj, Neluțu Varga și omului de afaceri Vasile Albulescu!
