CARAȘ-SEVERIN – Mai bine de 5.000 de lei, atât i-ar fi luat cei trei, prin violență, în schimbul înlocuirii unor burlane care făceau mai puțin decât stabiliseră inițial!
CARAȘ-SEVERIN – Casa de Sănătate ne transmite asigurări că suma de 77.500 de lei cu care a fost suplimentat bugetul pentru secțiile de ortopedie din Reșița și Caransebeș acoperă aproape în întregime listele de așteptare din cele două spitale de urgență!
DOMAȘNEA – O persoană și-a pierdut viața, iar alta a fost rănită în urma unui grav accident de circulație, produs pe DN 6, în afara localității Domașnea, între un TIR și un autoturism, ce a fost raportat la 112!
CARANSEBEȘ – Lucrările de întreținere – care au dus la golirea polderului (lacului) Zervești și apelarea la o soluție temporară a extragerii apei din râul Sebeș, care au dus la sincope în alimentare – au fost finalizate, astfel că și Caransebeșul se bucură de o sursă de apă potabilă mult mai sigură, după cum ne asigură conducerea AquaCaraș!
CORNUȚEL BANAT – Un incendiu izbucnit azi noapte, în jurul orei 00.30, la o casă din satul Cornuțel Banat, comuna Păltiniș, a fost raportat la 112. A intervenit Detașamentul de Pompieri Caransebeș cu două autospeciale pentru stins incendii și o ambulanță SMURD, cu 13 subofițeri!
CARANSEBEŞ – Spitalul Bora, străzile, iluminatul public și salariile sunt beneficiarii ultimei rectificări bugetare aprobate miercuri de aleșii locali ai municipiului. Bani, peste 1,7 milioane de lei, din care o parte a mers către bursele elevilor, restul către diverse sectoare, așa cum a explicat directorul economic al Primăriei Caransebeș, Marius Preda, interpelat de consilierii liberali!
CARANSEBEŞ – Sorin Pușcaș, un om cu vechime în operatorul de salubritate și transport public din Caransebeș, a fost tranșant atunci când a fost întrebat de ce măturarea municipiului nu se face mecanizat. Asta în condițiile în care Primăria Caransebeș plătește măturatul stradal la Transal Urbis cu sume deloc mici, iar măturătorii stradali nu ajung decât rar sau deloc pe anumite străzi!
CARANSEBEȘ – De data aceasta pe echipe, la seniori, cu actualul său club, Dinamo București, obținut zilele trecute în competiția de la Izvorani!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal cărășean Dumitru Rujan vorbește despre investiția de 2 milioane de euro pentru infrastructura de transport care străbate trei județe. Potrivit oficialului, a fost publicat Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru modernizarea Magistralei CFR Craiova-Caransebeș, valoarea totală a investiției fiind de 12,5 miliarde de lei!
CARANSEBEŞ – Din donaţii, Asociaţia „Cuib de Vise“ vrea să încalţe cu ghetuţe cât mai mulţi copii. Campania se derulează până pe data de 15 noiembrie!
