Caraş-Severin, Romania
Tag

caransebes

Browsing

CARANSEBEȘ – Dacă săptămâna trecută, în Consiliul Local Caransebeș a fost ceartă pe parcări, vineri, dezbătând același subiect, aleșii locali au fost mai relaxați. N-au mai fost discuții contondente, mai ales că unii din cei care s-au opus data trecută proiectului regulamentului de parcări propus de primarul Felix Borcean, adică liberalii, au venit acum cu două amendamente!

CARAȘ-SEVERIN – Poliția județului a prezentat câteva cazuri de persoane surprinse, în ultimele nopți, pe stradă sub diferite influențe, deținând substanțe care ar putea fi droguri sau chiar oprite la timp pe drumurile publice, înainte de a se întâmpla vreo nenorocire implicând conducători auto inconștienți, care se urcă la volan după ce consumă substanțe psihoactive!

CARANSEBEŞ – Construcția în valoare de peste 20 de milioane de lei va fi realizată de o firmă din București, banii fiind asigurați de Compania Națională de Investiții! Primarul Felix Borcean a semnat vineri autorizația de construire pentru bazinul acoperit de înot care va fi amplasat în incinta actualului ștrandului municipal din Parcul Teiuș!

CARANSEBEȘ – Cea mai importantă investiție din ultimii ani de la Caransebeș intră într-o nouă fază. Asta după ce primarul Felix Borcean și managerul Andy Turner au semnat, la sediul TMD FRICTION, contractul de vânzare-cumpărare prin care producătorul de plăcuțe de frână a achiziționat prin licitație peste 13 hectare de teren necesare pentru ridicarea unor noi capacități de producție!