CARANSEBEȘ – A pățit-o un băiat de 16 ani din Caransebeș joi dimineața! Potrivit polițiștilor, în jurul orei 5, tânărul ar fi trecut cu trotineta peste o piatră aflată pe carosabil, și-a pierdut echilibrul și a căzut!
CARANSEBEŞ – Anunțul a fost făcut chiar de primarul comunei, Marius Măran, pe grupurile de socializare ale comunei. Potrivit edilului, „așteptarea a luat sfârșit, de luni, 17 august, vor începe să circule autobuzele electrice pe ruta Caransebeș-Bolvașnița-Vârciorova și retur, astfel că locuitorii comunei vor beneficia de o nouă legătură de transport public cu municipiul Caransebeș”!
BREBU – Unul dintre autoturismele implicate s-a răsturnat în afara părții carosabile, iar cele 5 victime au fost transportate la spital!
CARANSEBEȘ – Cele 10 stații de încărcare a mașinilor electrice instalate de Primăria Caransebeș printr-un proiect PNRR sunt funcționale!
BERZOVIA – Șoferul autoturismului a fost găsit carbonizat, cel al TIR-ului fiind rănit și transportat la spital, în urma unei coliziuni frontale care a dus la izbucnirea unui incendiu!
CARANSEBEȘ – E întrebarea ce-și caută răspunsul, având în vedere apropiata intrare în reparații a Centurii Caransebeșului!
CARAȘ-SEVERIN – E vorba despre adăposturile de protecție civilă din județ: 3 funcționale, 16 parțial funcționale și 31 complet nefuncționale!
CARAȘ-SEVERIN – Debitele râurilor au scăzut sub 30% din normal, iar unele fântâni pot seca, avertizează reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Banat!
