CARAŞ-SEVERIN – O plantă rară şi protejată în România, laleaua pestriță, a înflorit de curând în Banatul de Munte, putând fi observată în special în ariile naturale din Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, dar şi în unele zone din Parcul Naţional Semenic-Cheile Caraşului!
CARAȘ-SEVERIN – Așa sună semnalul tras de administrația Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița (PNCNB) cu dedicație pentru cei care, în mod intenționat, depozitează deșeuri în zona împădurită limitrofă Drumului Național 57B!
CARAȘ-SEVERIN – Am reținut asta din discuția cu Vasile Constantin, directorul Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița (PNCNB)!
CARAŞ-SEVERIN – Administraţia Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa a demarat recent mai multe lucrări de refacere a infrastructurii din incinta ariilor protejate. Primele locaţii unde angajaţii au refăcut punţile pentru turiştii care vizitează acest parc naţional au fost Cascada Beuşniţa şi Izbucu Bigăr!
CARAȘ-SEVERIN – De aceea, administrația Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița (PNCNB) trage semnalul asupra acestor practici. Aspect subliniat recent și de Sorin Bunda, responsabilul cu regenerarea în cadrul Direcției Silvice (DS)!
BOZOVICI – O experienţă unică, aşa poate fi descrisă în doar câteva cuvinte o vizită la Muzeul Sătesc din comuna Bozovici!
LĂPUȘNICU MARE – Reprezentanţii Parcului Naţional Cheile Nerei – Beușnița s-au întâlnit recent cu locuitorii comunei Lăpuşnicu Mare, infirmând zvonurile despre expropierea deținătorilor de terenuri aflate pe suprafața parcului naţional!
CARAŞ-SEVERIN – În ariile protejate din Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa creşte o specie de orhidee mai rar întâlnită în alte zone din ţară!
CARAȘ-SEVERIN – De multe ori, aș lua colțuri din diverse locuri ale județului și le-aș duce în marile galerii ale lumii!
CARAŞ-SEVERIN – GEC Nera acuză angajaţii Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa că fac favoruri anumitor turişti şi le permit să se deplaseze cu maşinile între păstrăvăria de pe Valea Beiului şi Lacul Ochiul Beiului. Directorul parcului ne-a asigurat, în schimb, că nimeni nu riscă să facă favoruri acolo unde sunt reguli clare!