Caraş-Severin, Romania
Tag

alma pop

Browsing

REȘIȚA – Performanță remarcabilă pentru înotul reșițean! Alma Pop (foto mijloc), reprezentantă a Clubului Sportiv Scolar Reșița, a obținut nu mai puțin de cinci medalii la ediția din acest an a Cupei Internaționale Flykick! Această competiție s-a desfășurat la Baia Mare și a reunit peste 400 de sportivi din țară și din străinătate, oferind un nivel ridicat de competitivitate și constituind un test important înaintea principalelor competiții ale sezonului estival!

REȘIȚA – Anul 2026 a debutat excelent pentru secția de natație a Clubului Sportiv Școlar Reșița, care a obținut rezultate remarcabile la competiția internațională „Sprint With The Stars”, desfășurată în premieră în România. Ioana Popa a urcat pe podium, clasându-se pe locul al treilea în proba de 50 metri bras, în timp ce Alma Pop a avut o evoluție foarte bună, reușind să ajungă în finala probei de 50 metri liber (fete 14 ani), unde a ocupat locul 4!

REȘIȚA – Campionatele Regionale pentru cadeți cu vârste cuprinse între 12-13 ani s-au desfășurat la Oradea, unde sportivele de la CSȘ Reșița au reușut să-și îndeplinească baremele! De asemenea, clubul reșițean a reușit să obțină o medalie de aur, una de argint și una de bronz. Urmează, pentru sportivele pregătite de Sergiu Ghimboașă, Campionatele Naționale Școlare, faza finală!