CARAȘ-SEVERIN – Vorbim din încă o serie de incendii de vegetație, într-unul dintre ele impresionând valoarea bunurilor salvate de forțele profesioniste!
BREBU – Petru Ivan a prins drag de apicultură în 2012, după ce a înființat o plantație de pomi fructiferi. Apoi a investit în stupină cam tot ce-a câștigat muncind ca reprezentant Vânzări în patru județe din vestul țării. A început cu 20 de familii de albine, iar acum are 150. Drumul însă n-a fost precum zborul albinelor, ci mai degrabă asemenea lucrătoarelor care muncesc din greu și trebuie s-o ia de la capăt. Iar mierea mai e și amară uneori!
REȘIȚA – Lui Sabin Miloș i-a plăcut apicultura dintotdeauna. Viitorul stupinei este însă incert. Asta deoarece nici vremea și nici vremurile nu mai sunt ca acum zece ani, când au fost ani prolifici pentru apicultură și pentru înmulțirea familiilor de albine!
OHABIȚA – Daniel Subțire își împarte timpul între job-ul în telecomunicații și stupina de la sat. Abia așteaptă sfârșitul de săptămână ca să lase orașul pentru a se dedica celor 100 de stupi ajunși la maturitate, la care se adaugă alte 40 de roiuri de albine!
BOCȘA – Deși e IT-ist de meserie, Dan Franț a lăsat computerul pentru a se dedica apiculturii!
CARAŞ-SEVERIN – Pentru fiecare familie de albine, apicultorii din judeţ vor primi un ajutor de 23,7 lei, termenul de depunere a documentelor fiind 26 noiembrie!
REŞIŢA – Aleşii reşiţenilor au luat în serios preocupările apicole din municipiu şi au decis o măsură corectă, astfel încât creşterea albinelor să nu fie un motiv de ceartă între oameni!
REŞIŢA – Primele două zile ale acestei săptămâni sunt dedicate, la Reşiţa, acţiunilor de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare, derulate de DD CHIM (telefon 0254224080), operatorul desemnat al municipalităţii!
CARAŞ-SEVERIN – Asta pentru că albinele nu s-au putut hrăni corespunzător din cauza ploilor şi a temperaturilor sub pragul îngheţului!