Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – A doua ediție a Memorialului „Iosif Măzăran” la atletism a avut loc sâmbătă, 7 mai, pe stadionul din cadrul Complexului Sportiv „Francisc Vaștag” din Reșița și a reunit la start câteva sute de copii! 

„Suntem bucuroși că și anul acesta au fost înscriși aproximativ 250 de sportivi, care provin atât din regiune, mă refer aici la județele Timiș, Caraș-Severin și Arad, dar și din Alba Iulia sau Câmpulung Mușcel. Competiția s-a desfășurat sub semnul fair-play-ului, iar cei mai buni au reușit să termine primii probele. Suntem bucuroși că am putut să le oferim acestor copii încă un concurs în orașul nostru. Ideea de-a organiza acest memorial a fost a colegilor mei, a antrenorilor de atletism de la Clubul Sportiv Municipal Reșița, Clubului Sportiv Școlar Reșița, Liceul Teoretic <<Traian Vuia>> Reșița și Clubul Sportiv Universitatea Reșița. Pe lângă aceste cluburi, am beneficiat de sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Caraș-Severin, dar și al Asociației Județene de Atletism Caraș-Severin. Am organizat această competiție pentru copii, categoria 1, 2, 3 și 4, pentru spiriduși, dar și pentru juniori 3, adică de 13-14 ani. La cererea antrenorilor, în acest an, am introdus și o probă de marș. Ne-am adresat acestor grupe foarte tinere, deoarece ne-am dorit să le oferim copiilor ocazia de a participa și la concursuri regionale, după cum bine știm cu toții, acești copii sunt viitorul atletismului românesc. Am un mesaj și pentru părinți, îi îndemn să-și lase copiii la sport, deoarece după cum știm sportul înseamnă sănătate și că avem mai puțini oameni în spitale. Lăsați copiii să facă orice sport!”, a declarat antrenorul Octavian Măzăran.

Prezentă la această competiție a fost și sportiva Ana Rodean (aflată în dublă legitimare CS Universitatea Reșița – CS Unirea Alba Iulia), care a venit de la Alba Iulia cu o delegație formată din trei sportive. „Ne-am bucurat că am participat la această competiție și am venit la Reșița cu o delegație micuță, formată doar din trei sportive. Ne-a părut bine că s-a desfășurat acest concurs, mulțumim organizatorilor. Nu am avut obiective foarte mari cu acești copii, deoarece toți sunt începători. În această perioadă încercăm să-i obișnuim cu competițiile”, a spus Ana Rodean.

Atleta a reușit recent să obțină o performanță notabilă și s-a calificat la Mondialul de atletism. „Am reușit să ma calific la Campionatul Mondial din Statele Unite, la proba de 35 de km marș. De asemenea, voi participa și la Campionatul European din luna august, de la Munchen, tot în proba de 35 de km marș. Este până acum un sezon bun pentru mine, început un pic cu stângul, dar până la urmă totul decurge cum ne-am dorit”, a încheiat Ana Rodean.

JCS-Ștefan Moraru