Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Liceul Teoretic „Traian Vuia” Reșița – LPS Banatul Timișoara 25-25, în Campionatul Național de Handbal Junioare III, Seria G.

De un meci plin de dramatism au avut parte spectatorii prezenți la sala de sport a Liceului Teoretic „Traian Vuia” Reșița, acolo unde micuțele elevele ale profesoarei Lucia Moruț au oferit un spectacol pe cinste. Timișorencele au condus aproape în permanență pe tabela de marcaj, iar la un moment dat păreau desprinse în câștigătoare, în minutul 36, când scorul era de 20-14 în favoarea acestora. Dar, fetele de la „Traian Vuia” nu-și spuseseră ultimul cuvânt. Într-un final plin de suspans, Reșița a reușit chiar să preia conducerea, cu 24-23, oaspetele au întors rezultatul, conducând cu 25-24, însă ultimul atac a aparținut gazdelor. Într-o sală transformată într-un vulcan, micuța Ruth Spiridon a rămas liberă pe extrema stângă și a înscris în ultima secundă de joc golul care a adus un punct prețios echipei reșițene.

„Mă bucur foarte mult pentru aceste micuțe handbaliste pe care le antrenez. Mă bucur enorm, pentru că suntem pe un loc fruntaș în clasament, din cele zece echipe aflate din Seria G. Sportivele pe care le antrenez vor și fi și la anul junioare III. Ele sunt mai mici cu unul și chiar cu doi ani decât adversarele din această serie. Atmosfera a fost foarte frumoasă, mulțumesc spectatorilor, mulțumesc celor care ne susțin în acest an competițional. Sunt șase echipe din județul Timiș, noi suntem cam în inferioritate numerică, dar nu astra contează. Contează faptul că fetițele mele merg foarte bine. Spre surprinderea mea, am întâlnit și la Sânnicolau Mare și acum, la LPS Banatul, se fac transferuri între cluburile din Timiș, atunci când au meci cu Reșița. Întrebarea mea este: oare de ce? Că și așa ele sunt mai mari ca vârstă decât fetele din Reșița. Înseamnă că suntem o echipă de perspectivă și foarte bună. Și atunci nu pot decât să le mulțumesc micuțelor mele, chiar dacă nu câștigam. Ați văzut și dumneavoastră ce jucătoare de 1,80 are Timișoara, cu toate astea împrumută pentru meciul cu Reșița jucătoare de la colegii lor din Timiș. Eu le felicit din tot sufletul pe micuțele mele. Într-adevăr am avut poartă și o felicit pe portăriță. Nu pot decât să mă numesc un antrenor fericit. Indiferent care era scorul meciului cu LPS Banatul. Ele au luptat și se vede că ele au mai puțini ani de handbal decât adversarele. Dar, la anul, sigur vom fi number one”, a spus, cu optimism, prof. Lucia Moruț.

„Traian Vuia” Reșița: Bianca Diaconiță, Bianca GhermanRoxana Voina (9 goluri), Denisa Sorescu (6), Marisa Munteanu (5), Ruth Spiridon (3), Ioana Dănilescu (1), Alexandra Ștubei (1), Iulia Olteanu, Cristina Voicu, Mădălina Pîrvulescu, Andreea Luca, Ana Maria Bosioc, Bianca Struță, Alessia Diaconescu, Lorena Scurtu.