Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Subliniază șeful Poliției județului, explicând că siguranța școlară rămâne o prioritate și că în școli ajung mai mulți oameni ai legii, nu doar reprezentanții Biroului pentru Siguranță Școlară!

Subiectul siguranței școlare, în contextul deschiderii noului an școlar, a făcut obiectul unei conferințe de presă, susținută de șeful inspectoratului, comisar-șef Ciprian Lăzărescu, adjunctul șefului inspectoratului, comisar-șef Nicolaie Sava, și șeful Biroului Siguranță Școlară, inspector principal Alina Olteanu.

În acest context, șeful IPJ a precizat un tablou al siguranței în județ, pe baza rezultatelor activității inspectoratului, pe primele 7 luni ale anului: „Infracționalitatea sesizată a scăzut în Caraș-Severin cu peste 22 %. (…) A scăzut de asemenea numărul infracțiunilor sesizate în unități școlare sau zone adiacente, cu 60 %, fiind înregistrate 10 astfel de fapte.“

În mediul școlar, faptele rămân, în majoritate, loviri, astfel că fenomenele precum bullying-ul sau chiar consumul de droguri nu sunt trecute cu vederea. „Nu vă imaginați că doar Biroul de Siguranță Școlară se deplasează în școli, a declarat Ciprian Lăzărescu. Pentru noi sunt foarte importante datele pe care le culegem din rândul învățătorilor, profesorilor, diriginților, directorilor unităților de învățământ, precum și consilierilor școlari. Motiv pentru care suntem prezenți permanent în școli, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, iar datele pe care ni le furnizează cei din mediul didactic le putem exploata în cazul unor plângeri penale. Avem și un program, ne-am stabilit ca target în perioada următoare să accentuăm prevenirea bullying-ului în școli. Nu este o problemă numai la noi în județ, e o problemă în toată țara. Repet, în special, și cu datele care ne sunt furnizate de către cadrele didactice. (…) Nu contest că există posibilitatea consumului de droguri în zona adiacentă a școlilor. În colaborare cu structura de combatere a criminalității organizate, pe grupurile de lucru pe care le avem la nivelul inspectoratului, și cu celelalte autorități, vreau să vă spun că datele pe care le avem le exploatăm în combatere, bineînțeles, dacă e cazul, cu finalizarea dosarului de către unitatea de parchet, de către DIICOT.“, a precizat șeful inspectoratului.

JCS-A.M.

 

Adaugă comentariu