Mai mult o durere morală, o durere a neputinţei în faţa bolii necruţătoare: cancerul. Secţia de Oncologie a Spitalului Clinic Judeţean Oradea este vitregită de soartă, o soartă care stă în puterea de decizie a forurilor judeţene. Medicii au ajuns să-şi piardă speranţa. Zeci de referate au fost înaintate către cei obligaţi să sprijine material această secţie. Din păcate, toate au fost uitate pe un birou, într-o nepăsare eternă. La fel s-a întâmplat şi cu aprobările pentru deschiderea Centrului Regional de Oncologie. De un an de zile se aşteaptă girul autorităţilor. Nimeni nu mai ştie nimic. În acest timp bolnavii vin, pleacă sau mor.
Glasul suferinţei
Fiecare pat are povestea lui. Fiecare pacient care trece pe aici lasă în urmă o parte din suferinţa sa. Salonul 19: încă de la intrare asistenta îţi atrage atenţia: „Uitaţi-vă în sus, să nu vă cadă tavanul în cap!”. Într-adevăr, ploile din ultima vreme s-au infiltrat prin acoperişul prost reabilitat. Tavanul e crăpat şi igrasia a pus stăpânire pe el. „Tot aici nimeresc de fiecare dată. Nu îmi este teamă că o să cadă tavanul pe mine.
Tot scap eu de aici. Mai rău că nu pot deschide geamul, pentru că dă înspre zid”, ne mărturiseşte unul dintre pacienţi. Salonul 21: durerea şi suferinţa te întâmpină încă de la intrare. „Spitalul e depresiv, saloanele sunt deprimante. Lupta cu boala este foarte cruntă. Eu nu am ştiut ce înseamnă criză de panică până acum. Am cancer mamar cu metastază. Pe lângă suferinţa fizică, te macină mult şi cea psihică. Mă întreb dacă cei de la conducerea judeţului, dacă ar avea un bolnav de cancer în familie l-ar interna în aceste condiţii”, se întreabă o pacientă.
Clujul e departe…
Salonul 14: „Eu sufăr de cancer din 1992. Am fost internată şi la Cluj, la Institutul de Oncologie. Nici nu se compară cu condiţiile de aici. Au termopane, gresie, faianţă, curăţenie desăvârşită peste tot. Aici geamurile nu se închid bine, lemnul e putred. Te doare inima când vezi cum se zbat doctorii să ne fie bine, în aceste condiţii”, ne mărturiseşte o pacientă. Colega sa de salon are ochii plini de lacrimi: „Nu contează unde stau. Vreau doar să am sănătate. Am avut cancer mamar, însă acum a regenerat. Oare nu este cineva în lumea asta să găsească un medicament să nu mai recidiveze boala?”, întreabă femeia, abia reţinându-şi plânsul amar…
Viorica Borz