Handbalistele de la Universitatea au învins pe HCM Buzău cu 26-23, în etapa a 21-a a Ligii Naţionale feminine de handbal. După acest succes, echipa reşiţeană pare să aibă un final liniştit de campionat, distanţându-se în clasament la trei puncte de HCM Buzău şi RapidBucureşti, fiind la cinci puncte de locul 13 – retrogradabil, pe care se află acum RulmentulBraşov.
„A fost o victorie importantă pentru noi, care ne dă foarte multe şanse în lupta pentru menţinerea în Liga Naţională, a spus antrenorul echipei Universitatea Reşiţa, Florin Pera. Am avut emoţii înaintea acestui joc, ţinând cont şi de indisponibilităţile din lot. Însă fetele au demonstrat dăruire, caracter şi multă motivaţie, ceea ce ne-a dus spre această victorie. Punctul nostru forte a fost din nou faza de apărare. Sunt fericit că multe fete tinere din lotul nostru, care joacă în premieră în Liga Naţională, au jucat cu mult curaj. Vreau să le felicit, să le mulţumesc pentru dăruire, pentru modul cum au abordat jocul, şi sper ca această victorie să ne liniştească şi să abordăm mai detaşat ultimele cinci etape de campionat. Cred că după victoria în faţa Buzăului am demonstrat că într-adevăr ne merităm locul în Liga Naţională şi sper din tot sufletul ca acest lucru să se realizeze. Mulţumesc publicului care ne-a susţinut şi tuturor celor ce sprijină echipa noastră“.
Marian Cărăvan