Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Formația antrenată de Cristian Busuioc va întâlni vineri, 28 februarie, de la ora 15:00, pe teren propriu, formația ACS Crișul Chișineu-Criș, în etapa a XV-a a Divizia A, Seria B!

Clubul Sportiv Universitatea Reșița ocupă locul cinci în Divizia A, iar Crișul Chișineu-Criș este pe primul loc, cu 36 de puncte din 14 meciuri. Pentru locul IV, Reșița se luptă cu CS Universitatea de Vest Timișoara, formația cu care reșițencele au pierdut în etapa trecută la șapte goluri diferență. În această partidă de vineri, Busuioc se va putea baza pe mai multe junioare de la Liceul Teoretic „Traian Vuia” Reșița.

„Vom întâlni acasă echipa Crișul Chișineu-Criș, liderul acestei serii. Din păcate, nu am reușit să obținem niciun punct în acest al doilea retur de campionat. În momentul de față nu traversăm cea mai bună perioadă a noastră și suntem conștienți că ne va aștepta un meci mai dificil decât cel pe care l-am avut la Timișoara etapa trecută. Ne pregătim și vom încerca să ne ținem aproape de liderul seriei. Vom încerca să facem un joc mai bun decât în etapele precedente. Fetele sunt în regulă, deja ne bazăm pe junioarele de la Liceul Teoretic <<Traian Vuia>>. Pentru aceste junioare, programul este foarte încărcat deoarece joacă foarte multe meciuri. Două dintre ele evoluează deja în fiecare weekend la junioare și la Divizia A de senioare. Bineînțeles că se simte oboseala, dar sper că vom face o figură frumoasă pe teren propriu”, a declarat Cristian Busuioc, antrenorul echipei CS Universitatea Reșița.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu