REȘIȚA – Cei doi fotbaliști se pregătesc în Valea Domanului, sunt liberi de contract, iar antrenorul Flavius Stoican a specificat faptul că și-i dorește foarte mult! Acesta crede că CSM Reșița ar arăta altfel cu cei doi fotbaliști în teren!
Chiar dacă au venit în vară foarte mulți jucători noi în lotul Reșiței, Stoican mai cere întăriri în iarnă, acesta nefiind mulțumit de evoluția anumitor jucători, ceea ce se vede și în rezultatele modeste de până acum, care au făcut ca CSM-ul să se zbată în partea inferioară a clasamentului Ligii 2.
„Sunt doi jucători pe care noi îi dorim foarte tare. Vrem să semneze cu noi, deoarece sunt doi jucători care ne-ar ajuta foarte mult. Sunt pe punctul de a semna cu echipa noastră. Lui Erico da Silva, fiind extracomunitar, i-a expirat permisul de muncă, dar a depus toate actele și așteaptă răspuns pozitiv. În momentul în care va veni acest răspuns, îl veți vedea pe teren și va face parte din lotul nostru. Damian Isac încă are anumite semnale, nu știu dacă reale sau nu, de la echipe din străinătate. Eu sunt deschis și i-am transmis că important este să joace acolo unde este dorit. La echipa noastră Damian Isac este dorit de președinte, de antrenor, iar colegii l-au primit foarte bine. Dacă ar ține cont de sfaturile mele, ar trebui să fie prezent în echipa noastră. Decizia este la el. Noi i-am oferit șansa de-a se antrena cu noi, este un jucător care are multe meciuri la Liga 1 și Liga 2 și cred că are potențial. Acești doi jucători dacă ar veni la noi cu siguranță am arăta altfel!”, a spus antrenorul Flavius Stoican.
JCS-Ștefan Moraru