CARAȘ-SEVERIN – Este replica pe care dacă cineva mi-ar spune-o în viața asta, mi-ar crăpa obrazul de rușine. Oricui, dacă i s-ar spune asta, ar trebui să i se tulbure sufletul. Pentru simplul fapt că la baza educației oricărui om trebuie să existe principiul acesta, că în viață trebuie să fii OM!
Eu acum scriu pentru oameni, nu pentru pisicul vecinului, nici pentru trandafirii din curte. Numai că acea condiție de om trebuie mereu îmbunătățită. Expresia din titlu am auzit-o, cu mult timp în urmă, într-un schimb de replici între doi dintre cei mai inteligenți oameni pe care i-am cunoscut, doar că unul era mai șmecheraș. Mi s-a părut și mi se pare cea mai superioară formă de mustrare pentru cineva care dezamăgește. Iar dacă ai o educație simplă dar sănătoasă, înțelegi profunzimea acestor vorbe până în cel mai adânc cotlon al minții.
Ştiţi, cred că fiecare am dezamăgit pe cineva, uitând binele ce ni l-a făcut o anume persoană şi mulţi cred că am trăit gustul amar al faptului că nu am fost corecţi. Cred că fiecare dintre noi am făcut bine cuiva şi fiecare am fost dezamăgiţi de cineva căruia i-am fost mereu aproape. Ideea este că nu pierzi nimic când faci bine. Omul care te-a dezamăgit, atunci când stă el cu el, atunci când te vede, în sufletul lui mereu va da de urma lăsată de tine. La fel cum orice suflet căruia i-ai făcut rău va reacţiona când dă de cicatricile ce le-ai lăsat acolo. Acolo în interior se întâmplă totul.
Suntem oameni atunci când îi tratăm pe cei din faţa noastră ca oameni şi ne coborâm de la treapta omeniei când ne batem joc de cei din jur. Niciodată nu este prea târziu să înțelegi că dacă eşti om, nu înseamnă că trebuie să fii mereu bun şi să faci riduri adânci de la atâta zâmbet, chiar şi bunătatea excesivă îl poate tenta pe celălalt să nu te trateze la fel. Poţi să fii om şi dacă eşti aspru sau ai o zi mai proastă. Motive să devenim neoameni sunt multe şi oricine se poate rătăci. Diferenţa o face puterea de a rămâne om. Şi adevărata răsplată pentru faptul că nu am coborât scara umanităţii este liniştea pe care ne-o oferă privirea din oglindă.
„Neom“ este cuvântul perfect pentru cei cărora li se şubrezeşte caracterul, iar oamenii-neoameni îi găsim tot mai des, peste tot. Pot fi atât din rândul celor needucaţi, cât şi din rândul celor cu cele mai înalte şcoli; sunt săraci sau bogaţi, importanţi sau mai puţin importanţi, au propriul interes sau sunt prinşi în jocul altora. Întâlnim neomenia în instituţii, pe stradă, în trafic, în diverse locuri şi anumite momente, direct sau indirect. Simțim neomenia în înjurătura celui care se crede singur la semafor, în nepăsarea celui care abia îşi târăşte picioarele pe trecerea de pietoni, în superficialitatea educației, în prostia multor părinți, în minciuna celui de lângă tine, în perfidia celui pe care îl crezi prieten, în infatuarea celor pe care niciodată nu i-ai privit de sus…
Am cunoscut oameni demni de la care mi-a făcut plăcere să învăț lucruri, dar și oameni cu un întuneric înfricoșător în suflet. Am întâlnit oameni încercați de viață și care au avut puterea să rămână sinceri și am stat de vorbă cu oameni care mint fără să clipească. Am văzut oameni care se simt puternici când alții sunt în genunchi, și oameni îngenuncheați dar demni. Am văzut oameni cocoșați de greutăți dar cărora principiile nu le permit să se abată de la ceea ce corect și am cunoscut indivizi superficiali care își vând și sufletul la primul hop.
Neomenia este în mijlocul nostru ca nație, ca țară, ca județ. Dar, niciodată nu este prea târziu să înțelegem că „nu toți frumoșii sunt frumoși și nu toți cei cu spini înțeapă“!
JCS-Nina Curița
