Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Parcul Național Domogled–Valea Cernei s-a bucurat recent de o recunoaștere importantă în domeniul promovării turismului, după ce Gheorghe Lungu, angajat al administrației parcului, a fost distins cu Premiul „Steaua Polară“!

Distincția, acordată de Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România, a fost decernată zilele trecute, în cadrul Galei Premiilor pentru 2025, ca urmare a activității remarcabile desfășurate de Gheorghe Lungu în promovarea valorilor naturale și culturale ale zonei Domogled–Valea Cernei. Anul trecut, membrii AJSTR au vizitat centrul de vizitare al parcului și au explorat Grota Haiducilor, fiind ghidați chiar de acesta. Impresionați de frumusețea locurilor și de modul captivant în care le-au fost prezentate poveștile zonei, jurnaliștii de turism au dedicat Parcului Național Domogled–Valea Cernei un articol amplu, publicat în numărul 3 al revistei România Pitorească. Aprecierea lor a mers însă mai departe, materializându-se prin acordarea unuia dintre cele mai importante premii ale breslei.

„Plăcut impresionați de zonă au ținut să ne promoveze într-un articol publicat în nr. 3 al revistei România Pitorească, însă mai mult decât atât, joi, 15 ianuarie, în cadrul Galei Premiilor pentru 2025, au acordat Premiul «Steaua Polară» colegului nostru Gheorghe Lungu. Ne bucurăm pentru această apreciere și îl felicităm pe colegul nostru pentru experiența de viață, profesionalismul și talentul remarcabil de orator și povestitor.“, au transmis reprezentanții Parcului Național Domogled.

Premiul „Steaua Polară“ confirmă, astfel, rolul esențial pe care oamenii locului îl au în punerea în valoare a patrimoniului natural și turistic românesc, Domogled–Valea Cernei devenind, prin astfel de inițiative, un reper tot mai vizibil pe harta turismului de calitate.

JCS-Nicoleta Moraru

Adaugă comentariu