Publicarea articolului „Funcţionarii iau mai mult ca beneficiarii“ în ediţia de joi, 9 decembrie, a Jurnal de Caraş-Severin, i-a stimulat pe reprezentanţii Serviciului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Reşiţa să ne transmită informaţii mai detaliate asupra situaţiei, printr-o adresă purtând semnătura lui Mihai Stepanescu, primarul municipiului. Astfel, potrivit documentului, instituţia a plătit, în luna august, salarii totalizând 671,26 de milioane de lei vechi, către un număr de 40 de angajaţi. Ceea ce înseamnă, în medie, ceva mai mult de 16,71 de milioane de lei vechi pentru fiecare.
Şi asta în condiţiile în care sumele plătite de stat către beneficiarii acestui serviciu sunt cu mult mai mici. Potrivit lui Ştefan Şteiner, preşedintele Asociaţiei Persoanelor cu Handicap Neuromotor din Caraş-Severin, o persoană cu handicap de gradul I are o indemnizaţie lunară de 5,34 milioane de lei vechi, dar ar putea avea dreptul la un asistent personal. Dar are de ales! Ori încasează de la stat suma aferentă salariului, ori îşi angajează un asistent personal, pentru care statul plăteşte 4,61 de milioane de lei vechi (după aplicarea reducerii de 25%, care a afectat întreg sectorul bugetar). În schimb, persoanele cu handicap de gradul II beneficiază de o indemnizaţie lunară de 2,32 de milioane de lei vechi, iar la gradul III – 335 de mii de lei vechi.
Cu alte cuvinte, funcţionarii iau cu mult mai mult decât beneficiarii! În documentul remis redacţiei se mai face o precizare, şi anume că în lunile august şi septembrie, funcţionarii publici din cadrul serviciului şi-au primit în continuare salariile, doar că „beneficiarii“ n-au primit nici un leu. Şi asta pentru că „indemnizaţiile persoanelor cu handicap şi salariile asistenţilor personali au fost plătite pentru lunile august şi septembrie din bugetul de stat, potrivit legii, iar din luna octombrie au fost alocate sume din bugetul local“.
Antoniu Mocanu
