Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Datele oficiale ale ONRC arată că, în judeţ, economia duduie, iar cifrele sunt în creştere.

Potrivit unei statistici comparative înregistrate de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, faţă de anul trecut, dinamica agenţilor economici are un trend crescător. Spre exemplu, În ceea ce priveşte numărul total de comercianţi activi din punct de vedere juridic în ultima zi a lunii trecute a fost, în Caraş-Severin, de 11.352, faţă de aceeaşi dată a anului trecut, când cifra a fost de doar 10.658 (o creştere de 6,51%).

Scădere se regăseşte şi la categoria suspendărilor de activitate, în primele zece luni ale acestui an efectuându-se 174 de asemenea operaţiuni în judeţ, faţă de 202 în aceeaşi perioadă a anului trecut. În ceea ce priveşte radierile, diferenţa este şi mai mare, de 66,41%, în scădere faţă de primele zece luni din 2011, când au dispărut din economia cărăşeană 786 de firme, faţă de doar 264 în aceeaşi perioadă a anului curent. O creştere mai slabă s-a înregistrat la numărul total al înmatriculărilor, procentual cu 0,15%, în condiţiile în care 29 de judeţe din ţară au înregistrat scăderi semnificative.

Flavius Rotariu