Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Consiliul de Administrație al Spitalului Județean Reșița a propus din nou demiterea managerului unității pentru că n-a reușit să respecte graficul eșalonare a plății arieratelor. În peisaj apare un nou audit, cu constatări „groaznice“, potrivit căruia situația e la nivel „critic“ la 3 din 4 capitole analizate!

Ca și anul trecut, primăvara nu putea trece fără un nou episod în serialul suspendărilor managementului de la Spitalul Județean de Urgență din Reșița. După ultimele dezlănțuiri publice, am putut trage o concluzie tristă, adevărată: chiar dacă scăpăm de arierate, datoriile actuale năpădesc din nou spitalul, blocându-l în acest circuit al rușinii, milei și dependenței. Și este grav că, după ce Guvernul va șterge cu buretele arieratele, deja avem suficiente datorii care vor deveni noi arierate, adâncind vechea groapă, din care cel mai probabil nu ne va mai scoate nimeni.

Consiliul de Administrație al SJUR s-a întrunit, luni, 27 martie, pentru a analiza activitatea managerului Alina Stancovici pe anul 2022, pe masa discuțiilor aflându-se și rezultatele unui audit intern, cerut personal de către președintele CJ. Auditul a fost făcut anul acesta, între 10 ianuarie și 20 februarie. „Au lucrat acolo 5-6 specialiști, au muncit enorm de mult, sunt enorm de multe deficiențe găsite de către respectivii specialiști, spune medicul Paul Purea, președintele CA al SJUR. Noi, Consiliul de Administrație, nu putem prin lege să luăm altă hotărâre decât aceasta de propunere de revocare din funcție a managerului. (…) Aceste atribuții nu trebuie analizate în ședința de CJ, cu consilierii, ci pur și simplu este o decizie dată de către președintele CJ. Bineînțeles că trebuie să își motiveze decizia cu hotărârea noastră, la care poate să adauge deficiențele, minusurile găsite prin rezultatul obținut de la audit. Și sunt rezultate groaznice, adică pe 4 obiective pe care le-au analizat, 3 sunt critice și doar unul satisfăcător. Noi nu ne mai putem permite, știm foarte bine ce se întâmplă și cu renumele spitalului, și cu pacienții. La Timișoara, în perioada asta, cred că au fost schimbați 3 sau 4 manageri. Nu-ți faci treaba, după 3-4 luni intri în colimatorul discuțiilor.“

Legat de nivelul datoriilor și arieratelor, la finele anului trecut, președintele CJ, Romeo Dunca, spunea că vechea administrație a județului „a preluat în 2016 un spital fără arierate și l-a predat subsemnatului cu datorii de 24 de milioane de lei și arierate de 15 milioane“. Și iată că după toate intervențiile financiare, după mai bine de doi ani, nivelul arieratelor și al datoriilor este cam același.

„Am propus revocarea din funcție a dnei manager, pe motiv de neîndeplinire a obligațiilor deferite prin contractul de management semnat în 2020, în legătură cu graficul de eșalonare a plății arieratelor spitalului, subliniază medicul Paul Purea. Arieratele sunt plătite de Guvern, la nivelul de la sfârșitul anului 2022, când aveam 14-15 milioane arierate. Nouă ne este frică acum pentru că o să intrăm într-un nou ciclu, pentru că dacă de acum dacă vom mai face arierate și datorii de astea uriașe, vă asigur eu că nimeni nu o să mai plătească absolut nimic. Nici Guvern, nici Ministerul Sănătății, nici cel de Finanțe și nici Consiliul Județean. Pentru că CJ, care este ordonatorul principal de credite, nu are niciun fel de obligație pecuniară de a achita datoriile unui spital din subordine. Sunt atât de multe deficiențe în audit, dar nu numai asta, nu și-a onorat obligațiile prevăzute în contractul de manager, semnat în 2020. Noi, la sfârșitul anului trecut, SJUR ar fi trebuit să rămână cu 5 milioane arierate, ori noi mai avem 14. Vă dați seama câte datorii mai avem, în jur de 18-20, care peste 3 săptămâni, o lună, devin din nou arierate. Mai sunt facturi neînregistrate, probleme cu AquaCaraș, acolo sunt câteva sute de mii, dar sunt foarte multe lucruri. Legat de UPU, se pare că s-au prescris datoriile. Vorbim de 3 milioane pe care nu i-au cerut. Au primit totuși undeva la 500 de mii, dar 2,5 milioane nu i-au primit. Nu se mai poate, credeți-mă! Pentru binele cărășenilor și al asistenței medicale!“

În cursul acestei seri, președintele Romeo Dunca ne-a declarat: „Am luat act de propunerea Consiliului de Administrație, vom face actele necesare și în următoarele zile voi semna decizia de demitere a Alinei Stancovici!“

Am solicitat și așteptăm în continuare un punct de vedere al managerului SJUR.

JCS-A.M.