Dl Gvozdenovici a prezentat câteva aspecte legate de viaţa şi activitatea sârbilor din judeţ şi a solicitat sprijinul Prefecturii în soluţionarea unor priorităţi în domeniul învăţământului în limba maternă, a vieţii spirituale şi tradiţionale a diverselor comunităţi, a infrastructurii din zona în care trăiesc cei mai mulţi dintre sârbii judeţului, aspecte pe care şi le propun membrii acestei etnii în 2008.
Prefectul a promis implicarea în rezolvarea şi susţinerea problemelor ridicate. Au fost discutate şi posibile proiecte ce pot fi accesate în comun de cetăţenii majoritari şi minorităţi, în general.
