ANINA – Anul 2023 a fost unul bun pentru Sport Star Anina, cu medalii la campionatele naționale și internaționale, iar în 2024 karatiștii pregătiți de Marian Meșinschi se gândesc la Cupa Europeană și la Campionatul European. De asemenea, cel mai important eveniment pe care Sport Star Anina îl va organiza va fi Stagiul Național de Arbitraj din luna mai!
„În anul 2023 am avut rezultate bune. Au excelat la Campionatul Național Denisa Lucasciuc și Iulia Miron, ambele au fost pe podium. De asemenea, la Cupa Europeană, ce a avut loc în Italia, în Sicilia, Denisa Lucasciuc a fost pe primul loc, iar Natalia Lucasciuc a fost pe locul 3. Sunt rezultate bune, care mă mulțumesc, și am așteptări că și în acest nou an vom fi, din nou, la cel mai înalt nivel. Pentru 2024 aș putea spune că cel mai important eveniment pe care clubul Sport Star Anina împreună cu Federația Română de Arte Marțiale îl vor organiza va fi Stagiul Național de Arbitraj, care se va desfășura la Anina, în perioada 10-12 mai. Ne așteaptă și competiții importante, la Sheffield, în Anglia, vom merge în luna iunie la Cupa Europeană WKC, iar spre finalul anului, în luna octombrie, sperăm că vom avea sportivi calificați la Campionatul Mondial ce va avea loc la Buenos Aires, în Argentina.”, a declarat antrenorul Marian Meșinschi, de la Sport Start Anina.
JCS-Ștefan Moraru