Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Trei angajați de la Contabilitate și liderul unuia din cele două sindicate din Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC) au lansat acuzații grave la adresa noului manager și a altor persoane!

Mai exact, cei trei contabili reclamă că sunt hărțuiți și amenințați că vor fi dați afară, în contextul unei viitoare organigrame pe care managerul Adrian Dumbravă o va supune aprobării legislativului local. Asta din cauză că ar fi îndrăznit să sesizeze posibile nereguli legate de modul de cheltuire a banilor publici alocați spitalului. Mai mult, sunt reclamate lucruri ce țin de organele de cercetare penală.

„Nimeni nu a urmărit cursul banilor alocați către spital. Se fac plăți de zeci de miliarde cu documente false, s-au plătit 56 de mii de lei pe un ordin de plată fals, semnat de fosta directoare economică Drăgoi cu încă o colegă, iar ordonanțarea e avizată de manager. Lucrez sub o continuă hărțuire, suntem amenințați că ne desființează, nu putem așa, acum te dă afară, acum nu te dă. Pandemia eu am depășit-o, în contabilitate, de trei ani, documentele contabile au fost pe mâinile a doi oameni. Spitalul e condus de două verișoare primare. Sunt o fostă directoare economică, pe vremea mea spitalul avea conturile deblocate. Luați măsuri și vă rog să nu-i dați voie să ne desființeze. Vin și voluntar ca să arăt adevărul, nu-i lăsați să ne hărțuiască și să ne desființeze”, le-a spus Maria Mălăescu consilierilor locali.

Un alt angajat de la Contabilitate i-a informat pe aleșii locali că recent „s-au pierdut 330 de mii de lei de către spital de la Casa de Sănătate, bani pe concedii medicale cerute ilegal de dna Drăgoi”, iar Ana Ciortan a atras atenția că „suntem singurii oameni care știm cum se cheltuiește banul public la spital, nu se suportă adevărul, noi știm când întâi vine factura și abia apoi se încheie contractul. De ce suntem amenințați de dl Dumbravă că ne dă afară, pentru că îndrăznim să vă spunem cum se cheltuiește banul public la spital?”.

Liberalul Puiu Paica a cerut lămuriri asupra celor reclamate de angajații spitalului de la președintele Consiliului de Administrație (CA) al SMUC, city managerul Florin Bogdea: „Vreau să ne spună dl președinte al CA, e posibil să pierdem 56 de mii? Noi dăm miliarde la spital și 560 de milioane s-au aruncat așa, nu se știe unde, cum e posibil așa ceva?”. Iar Bogdea i-a îndreptat pe nemulțumiți către instituțiile care pot cerceta aceste fapte: „Recunosc, contabil nu mă pricep la ce reclamați, dar sunt alte instituții care pot clarifica aceste probleme ridicate de dumneavoastră, nu știm dacă este sau nu o ilegalitate, dacă este, adresați-vă concret acelor instituții”.

După ce, la un moment dat, dialogul a degenerat, iar aleșii locali au amenințat că vor părăsi sala și-i vor lăsa pe cei de la spital să se certe fără spectatori, consilierii au vrut să afle și părerea noului manager vizavi de cele reclamate de subalternii acestuia, iar Dumbravă le-a spus că acest „show” al celor de la Contabilitate vine ca urmare a faptului că e posibil ca în noua organigramă acest departament să nu se mai regăsească.

„Nu am parti-pris-uri cu nimeni, singurul departament care face show, cum ați văzut, e Contabilitatea. Din prima zi. Eu discut cu șefii de departamente, cu directorul financiar problemele de contabilitate, nu cu angajații. Toate cifrele lansate de mine, despre situația spitalului, sunt cifre pe care tocmai acești tovarăși mi le-au dat, pe ele lucrăm. Sigur, când iei măsuri care dor, oamenii țipă. Este în perspectiva mea și o spun public, pentru că show-urile și cancan-urile mie nu mi plac și nu voi da curs unor astfel de lucruri de doi lei, ca serviciul de Contabilitate să fie externalizat”, le-a transmis managerul SMUC atât consilierilor, cât și angajaților prezenți la ședință.

La final, primarul Felix Borcean a precizat: „Acești angajați s-au discreditat în fața consiliului local și a comunității, ei cred că dacă țipă în gura mare și au tot felul de manifestări de isterie își impun punctul de vedere. Am tăcut și eu, și Adrian Dumbravă, că n-avea rost să intrăm în polemici cu astfel de personaje care nu au ce căuta în administrația publică, comportamentul lor le descalifică”.

Dacă va fi liniște la spital sau nu, vom afla în curând. Managerul SMUC a cerut o ședință extraordinară de consiliu local, în care să vină în fața aleșilor cu planul său de reorganizare a spitalului, care include printre altele și o nouă organigramă, ceea ce înseamnă și reduceri de personal, toate acestea pentru rentabilizarea spitalului, care, în opinia lui Dumbravă, „este la un pas de a fi închis”!

JCS-R.M.