Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – După ce a făcut adrese la Guvern și la premier, Romeo Dunca va convoca parlamentarii de Caraș-Severin la o discuție. Prin aceste demersuri, președintele Consiliului Județean (CJ) Caraș-Severin caută soluții pentru a se putea plăti din arieratele spitalului!

Lucru cu atât mai important cu cât unitatea medicală este implicată într-un parteneriat cu Serbia, în cadrul unui proiect european care ar aduce spitalului județean suma de două milioane de euro. Numai că legea 173/2006 permite spitalelor care au arierate să acceseze numai programe de sănătate naționale.
De aceea, Dunca vrea să convingă parlamentarii din județ să facă demersuri la București pentru a fi emisă o hotărâre de guvern prin care legii în cauză să i se aducă un amendament, pentru ca și spitalele cu arierate să poată accesa finanțări europene. „Vreau să le spun că asta trebuie să facă pentru județ: ori să găsească bani pentru plata arieratelor, ori să modifice legea respectivă în termen de trei-patru luni până când efectiv vor începe plăți pe care trezoreria nu le va opera dacă vom continua să avem arierate. Să nu ajungem într-un conflict diplomatic dacă spitalul din Vârșeț nu va putea accesa banii din cauza noastră. În acest fel, nu vor fi probleme chiar dacă nu vor găsi bani pentru plata arieratelor. Să ne ajute (parlamentarii – n.r.) pentru că spitalul n-are nicio șansă să-și revină. Fie nu mai consumă nimic, nu mai cumpără medicamente deloc, fie cineva aduce bani din exterior”, declară președintele Dunca, convins că schimbarea nu va veni din interiorul spitalului.

Forul pe care-l conduce a votat azi alocarea sumei de 32.500 de lei necesari instalării la Staționarul nr. 1 a boilerului de 5.000 de litri pe care spitalul l-a primit donație de la Primăria Reșița. Prin HCL 421/21.09., primăria transmitea CJ fără plată boilerul în cauză, împreună cu o pompă de recirculare cazan, un arzător modular pe gaz și două pompe de circulație cu turație variabilă.

De asemenea, recent, președintele CJ a analizat și starea acoperișului Staționarului nr. II. „Împreună cu dl Diaconescu, aștept o ofertă de preț pentru manopera necesară schimbării unei părți importante din acoperiș, pentru care îmi doresc să găsim soluții să alocăm și acești bani”, a încheiat Romeo Dunca.

JCS-Ionel Ivașcu