Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Un centru multifuncţional va acoperi Valea Almăjului, desfășurându-și activitatea în cadrul spitalului. Odată cu desfiinţarea Spitalului comunal Bozovici, preocuparea Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa a fost aceea de a prelua pacienţii de acolo, către o unitate spitalicească cu o calificare, personal şi aparatură pe măsură.

Astfel, în luna septembrie a anului 2011, o delegaţie a SJU a întreprins o vizită de testare a posibilităţii de înfiinţare a unui centru multifuncţional la Bozovici, în locaţia fostului spital. „Aveam nevoie de acordul Primăriei Bozovici, precum şi de susţinerea celorlalte opt primării din Valea Almăjului. Am fost, am văzut, iar o lună şi jumătate mai târziu am mers la spitalul din Bozovici ca obiectiv, pentru a face o evaluare la faţa locului. Acolo am constatat că există toate utilităţile şi pot fi asigurate toate serviciile pentru înfiinţarea unui centru medical multifuncţional. Prin urmare, am trecut la resursa umană. La acest compartiment avem cele mai mari probleme“, a precizat dr. Dumitru Secăşan, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa.

Evaluarea a dovedit că există posibilitatea înfiinţării unui cabinet de specialitate Interne, un altul cu specialitatea Chirurgie, şi al treilea pentru Pediatrie.

„Pe lângă aceste cabinete, puteam înfiinţa şi internare de zi, adică de 12 ore, pe cele trei specialităţi. Alături de toate acestea, trebuia să înfiinţăm şi un punct de lucru de primire a urgenţelor. De asemenea, era nevoie de laborator clinic şi de imagistică şi radiografie medicală. Contăm pe înfiinţarea cabinetelor şi internarea de zi pentru Interne (unde am purtat discuţii în prealabil cu doi medici) şi pentru Chirurgie (unde avem un acord cu un medic). Încă nu am identificat medici pediatri şi laborator sau medicină de urgenţă. Am trimis către Ministerul Sănătăţii toată documentaţia necesară, inclusiv avizul epidemiologic şi, în aceste condiţii, se va putea înfiinţa Centrul multifuncţional Bozovici pe specialităţile Interne şi Chirurgie şi un punct de lucru UPU la care să fie oferită asistenţă medicală medie până va sosi un medic“, a mai precizat dr. Secăşan (foto).

Centrul multifuncţional de la Bozovici va face parte din structura Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, iar medicii şi asistenţii vor fi salariaţi ai acestei instituţii. Au fost semnate acorduri între Consiliul Judeţean Caraş-Severin, proprietarul SJU, şi Consiliul Local Bozovici pentru transferul de proprietate, în condiţiile în care primăria comunei va suporta cheltuielile cu utilităţile (pază, energie electrică, energie termică, întreţinere etc.).

„Dotarea cu aparatură de acolo este la un înalt nivel. Odată cu aprobarea Ministerului Sănătăţii va deveni funcţional Centrul de la Bozovici. Noi trebuie să-i dăm un statut şi să găsim resursa umană“, a adăugat dr. Dumitru Secăşan.

Personalul necesar pentru buna desfăşurare a activităţii este calculat, în primă fază, la trei medici, zece asistenţi medicali generalişti, un infirmier şi trei îngrijitoare, organigramă ce ar putea creşte odată cu sosirea unor medici pentru celelalte specialităţi neacoperite (pediatrie şi UPU).

Flavius Rotariu