REȘIȚA – Clădirile lui Valentin Armașu încă blochează plimbarea pe malul Bârzavei, dar au zilele numărate. Este vorba despre clădirile dintre Altex și podul de pe strada Fântânilor. Primăria le vrea demolate pentru a face loc promenadei în acea zonă acum îngustă și „străjuită” de o balustradă spartă!
Clădirile îi aparțin lui Valentin Armașu, însă terenul de sub ele e al primăriei. Și, cum proprietarul datorează primăriei sume însemnate la plata impozitelor, achiziția acelor clădiri de către primărie ar fi putut închide povestea. Scriem că ar fi putut închide povestea deoarece unul dintre proiectele de pe ordinea de zi a recentei ședințe de consiliu local s-a referit chiar la preluarea clădirilor în cauză. Proiectul însă a fost retras de primarul Ioan Popa din dorința de a avea o imagine mai clară cu privire la situația acelor clădiri.
„Povestea e delicată cu clădirile pe care vrem să le demolăm, deoarece Valentin Armașu mai are altele care sunt sub sechestru. De aceea va trebui să ne clarificăm împreună cu colegii de la Patrimoniu, reanalizăm și vedem dacă această variantă este oportună sau nu.”, a spus primarul precizând că, în oraș, mai sunt situații de acest gen unde primăria este practic blocată. Dar, cum-necum, pentru clădirile lui Armașu se pare că ceasul a început să ticăie.
JCS-Ionel Ivașcu