Caraş-Severin, Romania

Universitatea a fructificat din plin avantajul terenului propriu şi a câştigat detaşat meciul cu Buzăul, disputat duminică. Buzoiencele s-au trezit abia la jumătatea primei reprize, după ce Universitatea luase un avans de trei goluri, 8-5.

Meci dramatic pentru Universitatea

În criză de idei, studentele pierd teren şi oaspetele egalează şi preiau conducerea cu 11-8, în minutul 19, dar în finalul primei părţi, Universitatea impune ritmul şi termină în avantaj minim, 13-12. Mai mult decât atât, Loredana Iancu are o execuţie tehnică spectaculoasă, înscriind cu boltă de la 7 metri. Tăvălugul handbalistelor de la Universitatea avea să vină în actul secund, cu echipa gazdă arătând o extraordinară poftă de joc, impulsionată de reuşitele ce veneau pe bandă rulantă. Moment important în minutul 41, la 20-17 pentru Universitatea, când Bianca Anghelescu apără o aruncare de la 7 metri, declanşând recitalul studenţesc în Polivalentă.

Universitatea, în recital

Se ajunge la 26-17 pentru gazde, în minutul 52, cu posibilitatea atingerii şi chiar depăşirii graniţei de zece goluri diferenţă dintre Reşiţa şi Buzău. Finalul consfinţeşte o victorie muncită, meritată a echipei Universitatea Reşiţa, care continua să spere în salvarea de la retrogradare. Reşiţencele nu ştiau la acea oră rezultatul meciului de la Deva, pentru că ecartul dintre cele două echipe se menţine la patru puncte. De un miracol au nevoie elevele lui Florin Pera şi Liviu Viaşu în ultimele patru etape de campionat pentru a se salva de la retrogradare.

Speranţe pentru Universitatea

„A fost o victorie care încă ne mai dă speranţe. O victorie mai grea decât o arată scorul. Am avut o primă repriză echilibrată, în care Buzăul a dat o replică foarte bună. Mă aşteptam să ne creeze foarte multe probleme, ţinând cont de experienţa unor jucătoare de la Buzău, care joacă de foarte mulţi ani în Liga Naţională. A doua repriză a fost clar în favoarea noastră, aşa cum arată şi scorul, fetele au intrat mult mai motivate. Luptăm până la capăt şi acesta este un lucru pozitiv“, a spus antrenorul Florin Pera.

Universitatea Reşiţa: Paula Vişan, Bianca Anghelescu – Loredana Iancu (6), Simona Duţă (6), Mirabela Cricleviţ (4), Gulnara Garipova (4), Mădălina Herciu (3), Alexandra Irimuş (3), Zsanett Borbely (3), Alexandra Haşegan (2), Renata Bârz, Laura Roiban, Simina Neag, Maria Turnea.