Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Aeroportul din Caransebeș va fi din nou, la sfârșitul lunii viitoare, gazda tradiționalului miting aviatic organizat de municipalitate în fiecare toamnă.

Pe 26 septembrie, gugulanii din întreaga zonă vor urmări pe cer acrobațiile Șoimilor României iar la sol tehnica militară a Inspectoratului General de Aviație, organizatorii așteptând o mare afluență de public, mai ales că si prognoza meteo se anunță favorabilă pentru buna desfășurare a evenimentului.

Aeroclubul României a confirmat deja participarea lotului național de acrobație aeriană pe 26 septembrie la Caransebeș, una din puținele date libere în calendarul renumiților piloți de pe avioanele Extra 330 și 300L.

Mitingul aviatic fusese programat inițial în cadrul „Serbărilor Cetății” din 12-15 septembrie, însă piloții participă în acele zile la un concurs internațional.