REȘIȚA – Așa ne asigură directorul executiv al DSP Caraș-Severin, Dănilă Miloș, pentru că recent, a fost semnalat un caz la Colegiul Național Traian Lalescu, care a creat panică, dincolo de porțile unității de învățământ. Este vorba de un elev născut în 2009, care se află în evidența medicului școlar.
„Acest caz confirmat a fost în tratament la secția Contagioase, iar acum se află sub supraveghere, întrucât a fost externat săptămâna trecută, în data de 16 noiembrie. În prezent nu mai avem cazuri semnalate și nu există nici un risc de răspândire a bolii“, a precizat Miloș pentru Jurnal de Caraș-Severin.
Purtătorul de cuvânt al DSP, Daniel Botgros, a mai spus că nu este mult unul sau două cazuri pe lună, cel puțin din punctul de vedere al DSP, de aceea nu sunt raportate. Dacă în trecut boala era o cauză importantă de deces în rândul copiilor, ea rămâne, într-adevăr, un motiv de îngrijorare, mai ales pentru părinți, întrucât fiind o boală infecțioasă contagioasă există riscul răspândirii unei epidemii în școli sau grădinițe. Potrivit Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor Transmisibile, cele mai multe cazuri în România apar în lunile mai-iunie și noiembrie-decembrie, băieții fiind mai predispuși decât fetele. Astăzi, boala este aproape inofensivă dacă se administrează un tratament adecvat.