Întrucât spun că au fost ignoraţi de către guvernanţi, liderii de sindicat din judeţ au hotărât să se retragă din comisiile de dialog social, comisii în care, de regulă, sunt prezentate anumite subiecte pe marginea cărora se discută şi, uneori, nu foarte des, se ajunge şi la transmiterea unor probleme către ministerele de resort. Chiar miercuri are loc o astfel de şedinţă, de la care însă sindicatele vor lipsi.
„Ne-am retras de la oricare alte consultări din cadrul comisiilor ministeriale şi judeţene, inclusiv din Consiliul Economic şi Social, din cauza faptului că Guvernul nu ţine cont de niciuna din propunerile şi solicitările noastre“, a spus Marian Apostol, liderul Cartel Alfa Caraş-Severin.
„Retragerea sindicatelor din toate Comisiile de dialog social este o decizie luată la nivel naţional şi, prin urmare, şi de către filiala judeţeană Caraş-Severin a Cartel Alfa. Nu pot decât să regret această decizie, în special în ceea ce priveşte judeţul nostru, având în vedere că vocea sindicatului cărăşean este una puternică, de care consider că s-a ţinut seama“, a spus, pentru Jurnal de Caraş-Severin, Nicolae Verindeanu, cel ce va prezida şedinţa. Subprefectul a mai precizat şi că „în orice decizie de construire a viitorului este nevoie de consultarea sindicatului, care reprezintă vocea celor mulţi şi care, la nivelul judeţului Caraş-Severin a fost ascultată la şedinţele Comisiilor de dialog social, şi nu numai“.
Anca Preda
