Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Directorul sportiv al liderului Ligii a IV-a Caraș-Severin recunoaște superioritatea seriei din Timiș, care va da adversara Carașului la barajul de promovare în Liga 3. Chiar și așa, Neghină spune că în cazul în care echipa din Balta Sărată ajunge la baraj își joacă șansele!

Caransebeșenii au întâlnit deja liderul din Timiș, CSM Lugoj, într-un amical, însă în județul vecin lupta este strânsă, diferența între primele două locuri fiind după tur de doar un punct. „Pe Lugoj i-am văzut, am și jucat cu ei, îi știu și pe cei de la Șag, ce să spun, e cel mai greu adversar pe care-l putea întâlni Carașul. Timișul e mult superior Carașului și celorlalte județe la Liga a IV-a. Ce să facem, dacă ajungem la baraj, ne jucăm șansa, dar mai e drum lung până acolo, se poate întâmpla orice, avem un avans destul de frumos, dar eu cred că la baraj ajungem. În Timiș e luptă la baionetă, diferență de un punct între primele două, mai e și Carani pe locul 3, o echipă foarte bună care poate decide campioana. Dar mingea e rotundă, primul meci e acasă, în Caraș, dacă suntem la noi, la Balta, o să avem public numeros, câștigăm aici și apoi vedem ce se întâmplă în retur.”, ne-a declarat Neghină.

La capitolul lot, băltăreții au ceva noutăți, dar majoritatea sunt jucători reveniți sub comanda antrenorului Petru Bona. „Cătălin Duțescu, fundașul nostru central, nu a rămas la Rapid, a refuzat și Reșița, nu vrea să meargă, e păcat pentru el, dar e un câștig pentru noi, era o problemă dacă ar fi plecat că aveam nevoie și de junior. A venit Mihai Crăciun, de la Anina, a jucat și în Liga 3 la Lupac, poate să joace mijlocaș de bandă sau al doilea vârf, viteză bună, execuții bune. S-a întors și Cosmin Buru, fundaș central, de la Armeniș, s-a întos și portarul Ruicu, stăm foarte bine în poartă, cu Petruț, Ruicu și Dalea. Mai așteptăm maxim un jucător, încă un mijlocaș de bandă, de viteză, ca să avem o rezervă pentru Arjocan.”, a mai adăugat directorul sportiv de la Magica Balta, Silviu Neghină.

Caransebeșenii au 7 puncte avans la final de tur, dar partea a doua a campionatului se anunță una de foc, mai ales că celelalte echipe abia așteaptă pași greșiți din partea liderului Ligii a IV-a, care are deplasări dificile la Glimboca, Anina, Dognecea sau Bogodinț.

JCS-R.M.