Dacă până acum, în Caraş-Severin, cel puţin de ochii lumii părea că toate partidele politice se constituie într-unul singur, cu un singur şef, în ultimul timp lucrurile par a infirma acest lucru. Mai mult, scena politică de la Bucureşti s-a mutat în Caraş-Severin.
Într-o conferinţă de presă, susţinută vineri, liderul PD-L şi preşedintele CJ, Sorin Frunzăverde, a făcut declaraţii politice surprinzătoare. Totul a început cu schimbările directorilor de şcoli, efectuate peste noapte de Inspectoratul Şcolar. „Prefectul judeţului a înaintat primului ministru o scrisoare în care descrie situaţia celor 77 de directori de şcoli schimbaţi de inspectorul general. Această schimbare nu are la bază doar lipsa de profesionalism a directorilor. Probabil că au contat doar criteriile politice. Era normal ca în condiţiile în care vorbim de descentralizare şi autonomie locală să fie consultaţi şi primarii, deoarece autorităţile locale vor fi principalii finanţatori ai acestora“, a precizat Sorin Frunzăverde.
Liderul PD-L a vorbit şi despre „presiunile conducerii Inspectoratului Judeţean de Poliţie asupra şefilor de post din judeţ, prin care li se solicită demisia“. „Niciodată Poliţia din Caraş-Severin nu a fost într-o astfel de situaţie urât creată de un om care a luat nota 4 la examenul pentru acest post, devenit un fel de sfătuitor al împuternicitului cu şefia. Se fac ameninţări cu diverse controale ale Poliţiei Economice, o instituţie de factură stalinistă. Există rumori legate de reinstaurarea acestor sisteme de presiune şi intimidare. E grav că astfel de lucruri se petrec în anul 2009, după 19 ani în care România şi-a asumat un parcurs democratic. Prefectul judeţului l-a informat pe premier şi despre această situaţie şi a solicitat intervenţia Corpului de Control al Primului Ministru. Dacă e adevărat că s-au făcut presiuni, dacă se confirmă ceea ce s-a întâmplat în învăţământul cărăşean şi în poliţie atunci astfel de comportamente nu trebuie tolerate. Nu e normal să se întâmple aşa ceva în condiţiile în care vorbim de democraţie şi descentralizare“, a mai adăugat Sorin Frunzăverde.
De schimbările directorilor de şcoli şi primarii şi-au arătat nemulţumirea. De exemplu, Aurel Miclea, primarul comunei Bozovici, susţinea că: „e urât că nu am fost consultat. Am aflat de schimbare de la portar“. „ Am investit cam trei miliarde de lei vechi în şcoală şi acum deciziile se iau fără a fi consultat“, a spus şi primarul comunei Lupac, Marian Vlasici.
Mocioalcă dixit
Ion Mocioalcă, deputat şi lider PSD, nu s-a lăsat mai prejos şi a făcut declaraţii legate de ambele subiecte: „Consider că schimbările de directori sunt motivate. Dl Grindeanu este un profesionist şi a făcut aceste schimbări după anumite evaluări ale directorilor. E vorba de evaluările anuale ale directorilor de şcoli şi licee. Iar cei care nu au corespuns au fost schimbaţi. Nu cred că e ceva ilegal în acest lucru“.
Cât despre anumite presiuni din Poliţie, Ion Mocioalcă a precizat: „Poliţia Română e o instituţie în care politicul nu ar trebui să se amestece în funcţiile vremelnic ocupate în momentul de faţă. Cât despre controale, ar trebui să nu fim împotriva lor pentru că de prea multă vreme nu s-au mai făcut şi nu cred că are cineva ceva de ascuns ca să ne temem. În privinţa demisiilor cerute şefilor de post, eu zic să se aducă probe şi să se uzeze de căile legale pentru ca să nu se întâmple abuzuri“.
Cândva, Georges Clemenceau spunea că: „Războiul este prea important pentru a fi lăsat pe mâna militarilor“. Nu cumva învăţământul, poliţia şi sănătatea sunt prea importante pentru a fi lăsate la îndemâna orgoliilor politicienilor noştri?
Nina Curiţa
[email protected]