REŞIŢA – Medicii care vor trata pacienţi, în regim privat, în spitale publice, vor primi 50% din suma încasată.
Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică un proiect de lege în vederea creării unui proiect pilot ce urmăreşte creşterea veniturilor medicilor şi echipei medicale din unităţile sanitare publice cu paturi. Iniţial, procentul de încasat de către medici fusese stabilit, la jumătatea anului trecut, la 60%. Proiectul pilot ar urma să intre în vigoare la 1 iulie şi să se desfăşoare timp de şase luni.
Medicii specialişti şi cei primari implicaţi în acest proiect au statut de angajaţi ai unităţii şi îşi desfăşoară activitatea cu contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu contract individual de muncă cu timp parţial. În perioada derulării Proiectului pilot, contractele individuale de muncă ale medicilor specialişti şi medicilor primari se modifică corespunzător. Potrivit iniţiatorilor, creşterea veniturilor medicilor şi echipelor medicale din spitale se va putea face prin salarizarea pe performanţă, în baza unor criterii ce vor fi stabilite în normele de aplicare, şi prin posibilitatea de a trata pacienţi proprii, în regim privat, în spitalul public.
„Sunt perfect de acord cu aceste prevederi. În primul rând, spitalul are de câştigat din acest proiect şi trebuie să menţionez că acum un an şi jumătate solicitasem ca procentul să fie de 50%. Banii vor trebui să fie folosiţi la dotarea cabinetelor şi medicul este cointeresat. Problema este că, medicul care munceşte în regim privat este ajutat de asistentă sau infirmier şi va trebui să se specifice din care bani vor fi plătiţi aceştia – din cei încasaţi de medic sau de spital. Sunt medici din cadrul spitalului nostru care aprobă noutatea, dar rămâne să vedem cum va fi implementată”, ne-a declarat dr. Dumitru Secăşan, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa. Nerespectarea condiţiilor cumulative prevăzute în proiect duce, în cazul medicului, la interzicerea activităţi în regim privat pentru o perioadă cuprinsă între două şi şase luni.
Flavius Rotariu