Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Ideea folosirii apei atât în forme de tratament, cât şi în cele de agrement, continuă să dezvolte proiecte pe malurile Bârzavei.

În ultimii ani, municipalitatea a investit serios în Bazinul Olimpic, ultimul proiect vizând montarea de panouri solare pentru reducerea cheltuielilor. Acum, însă, se vorbeşte de o extindere. Iar aceasta este posibilă doar în partea dinspre Spitalul Judeţean, pentru că restul sunt blocate de o parcare şi de o serie de proprietăţi private. Primarul Ioan Popa ne-a explicat că este dorinţa municipalităţii de a investi în acest complex, „unde vrem să creăm o zonă de relaxare, bazine cu apă caldă, în zona faţadei dinspre Spitalul Judeţean“.

Bazinele respective vor avea în primul rând menirea pregătirii sportivilor pentru competiţii, după cum ne-a explicat Dorel Ianoşi, directorul executiv al Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al municipiului Reşiţa. Trebuie însă căutată o sursă serioasă de finanţare.

În plus, aleşii urbei au votat un proiect prin care excedentul bugetar, în sumă de peste jumătate de milion de lei, să fie folosit pentru un proiect mai vechi al municipalităţii, vizând amenajarea unui spaţiu medical de recuperare hidrokinetoterapeutică. Întrucât imobilul în care această facilitate ar trebui să fie amenajată se află într-o avansată stare de degradare, se poartă discuţii la nivelul municipalităţii pentru ca excedentul bugetar – obţinut de pe urma vânzării de cabinete medicale – să fie folosit pentru cabinetele stomatologice din şcoli, păstrându-se astfel mai bine destinaţia banilor. Indiferent de alegere, tot sănătatea reşiţenilor va avea de câştigat.