Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Duble sau chiar triple sunt noile tarife care au răsărit, primăvara, odată cu noul operator care a preluat gestionarea deșeurilor în stațiunea de pe Valea Cernei!

În toamna anului trecut, primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, pe atunci senator, se plângea că operatorul care gestionează deșeurile în Clisură și-a scumpit serviciile cu 500% în 4 ani. Iar la finalul anului trecut, aleșii județului respingeau o nouă majorare a tarifelor practicate de Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Lupac.

Primăvara aceasta, problema scumpirilor „înflorește“ din nou, în zona stațiunii Băile Herculane, unde tarifele au fost majorate cu 200, chiar 300%. Consilierul județean Doru Coșei (PNL) a ridicat problema în fața președintelui Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a forului. Surpriza reieșită din discuții ar putea fi aceea că nu operatorul e de vină, prețul fiindu-i impus prin caietul de sarcini, de către cei de la ADI Intercom Deșeuri.

„Legat de problema gestionării gunoiului menajer din zona Herculane, din 1 martie avem un nou operator de gunoi în zonă, prețurile la gunoi au crescut foarte tare, aproape s-au dublat pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice s-a triplat chiar. Am înțeles de la dl director Bâtea (director în cadrul administrației județene – n.r.), am discutat cu el și m-a informat că aceste prețuri au fost stabilite de către ADI Intercom Deșeuri în caietul de sarcini al licitației pentru operarea acestor servicii. Aș vrea să-mi fie pus la dispoziție și să informez cetățenii caietul de sarcini și contractul pentru aceste servicii de salubrizare.“

Șeful județului l-a asigurat că va solicita de la ADI Intercom Deșeuri informațiile pe care a dorit consilierul Coșei să le obțină, pentru a le prezenta cetățenilor din stațiune.

JCS-A.M.