Aşa că liberalii se văd în postura, măcar deocamdată, de-a nu putea scăpa de povara puterii care le erodează credibilitatea cu fiecare zi ce trece. PD speră să acumuleze capital electoral tocmai nefăcând nimic, neimplicându-se în treburile majore ale ţării. PSD se teme că un an de guvernare ar putea să-l prăbuşească dramatic, aşa că preferă şi el să cam stea deoparte.
Dar toate acestea nu sunt singura ciudăţenie a clipei istorice. Pentru că, iată, un preşedinte total atipic, care nu ştie ce este eticheta comportamentală sau care, şi dacă ştie, o ignoră, ajunge să treacă printr-un referendum în mod „glorios”, adunând circa 75 la sută din sufragiile electoratului. Poate distinsul electorat să-l vadă în fel de fel de ipostaze care, altundeva în lume, ar fi tot atâtea motive de-al trimite la plimbare, că nimic nu i se pare nelalocul său.
Am ajuns până acolo cu nepăsarea, de fapt cu lipsa de reacţie civică, încât gestul preşedintelui nostru de-a înşfăca telefonul mobil al unei ziariste a fost aprobat şi chiar aplaudat de aproape acelaşi procent de admiratori ai domnului Traian Băsescu.
Sunt ciudăţenii care bântuie peste o ţară care, în 2000, era gata-gata să-l facă preşedinte al ţării pe Corneliu Vadim Tudor. Atunci, electoratul transilvănean, cu excepţia judeţului Bistriţa-Năsăud, şi electoratul bănăţean (cu Timişoara, reduta de neînvins a revoluţiei din ’89) au votat, cu mare majoritate, pentru PRM şi pentru Corneliu Vadim Tudor. Acum, în mod straniu, bântuie peste ţară „stafia” lui Gigi Becali, cel care urcă în sondaje precum creşte Făt-Frumos, cel din poveste – într-un an, cât alţii în trei sau în cinci ani.
Suntem ţara în care un tânăr regizor abia prinde un loc patru la proiectul său de film, surclasat fiind de nemuritorul Sergiu Nicolaescu, şi abia locul 10 la capitolul scenarii, ca apoi, să meargă cu filmul la Cannes şi să câştige cu el premiul suprem, Palme d’Or. Şi cine sar să-l felicite printre primii? Culmea, tocmai cei care îi etichetau filmul ca un mare eşec, ca o producţie fără valoare.
Cam asta e ţara noastră, astăzi, dar ea e ca noi şi noi ca dânsa. Pentru că este absurd să crezi vreo clipă că ţara este altceva decât sunt cei care o obosesc locuind-o.
Tristan Mihuta