BUCHIN – Este isprava unui bărbat de 45 de ani care a fost reținut de polițiști!
Luni, 2 decembrie, în jurul orei 16.14, polițiștii au tras pe dreapta autoturismul condus de bărbatul de 45 de ani în comuna Buchin, pe DJ 608C. Omul era sub influența alcoolului și nu avea nici permis de conducere.
„Cel în cauză a fost testat cu aparatul din dotare, rezultând că avea o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice. A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului.“, informează Poliția județului.
Polițiștii de la Secția 2 Rurală Caransebeș, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria din municipiu, au dispus măsura reținerii acestuia pentru 24 de ore. Iar în cursul zilei de astăzi bărbatul va fi prezentat procurorului de caz pentru dispunerea de măsuri legale.
JCS-A.M.