Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Operatorii privaţi care au servicii de pompieri şi-au trimis reprezentanţii la concurs.

Etapa judeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă a demarat joi şi continuă şi vineri, pe stadionul „Mircea Chivu“ din Reşiţa, în organizarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al Judeţului Caraş-Severin.

După încheierea şedinţei tehnice, echipele participante ale serviciilor private şi voluntare pentru situaţii de urgenţă de pe teritoriul judeţului nostru s-au întrecut în probele practice care cuprind pista cu obstacole pe 100 m, ştafeta 4×100 m şi dispozitivul de intervenţie.

„Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă au ca obiective dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, dezvoltarea şi îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare între serviciile voluntare şi private, evaluarea nivelului de pregătire şi a capacităţii de intervenţie, precum şi popularizarea în rândul cetăţenilor a unor aspecte din activităţile desfăşurate de serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă“, a precizat lt. col. Corina Braje, şeful SPPEPP din cadrul ISU Semenic.

Joi s-au prezentat la concurs opt echipaje ale serviciilor private dintre cele 13 existente la nivelul judeţului, însă doar patru au şi participat în urma validării. Este vorba despre TMK, UCM Reşiţa, Dedeman şi SE Bordnetze.

„Conform regulamentului, toate serviciile private şi voluntare trebuie să participe la aceste concursuri, însă nu o fac. A doua zi este rezervată serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă şi unele dintre acestea au reprezentat judeţul cu succes la fazele naţionale anterioare. Concursurile au rolul de a-i face pe membrii acestor servicii să deprindă şi să îşi perfecţioneze aptitudinile pentru a salva vieţi“, a mai adăugat lt. col. Braje.

Adaugă comentariu