ORAVIŢA – Oamenii legii au fost sesizaţi, prin 112, de cadrele medicale de la Unitatea pentru Primiri Urgenţe din Oraviţa, despre faptul că un bărbat le adusese un copil de un an şi trei luni care prezenta leziuni la nivelul corpului şi urme de violenţă.
„Din declaraţia verbală a bărbatului – care este concubinul mamei copilului – reiese că minorului i s-au acordat îngrijiri medicale de către acesta şi mamă, pentru că se înecase cu o bucată de pâine în dimineaţa zilei de 18 august, când a fost solicitată şi ambulanţa. În urma examinării efectuate de către medicii de la Spitalul din Oraviţa, s-a stabilit următorul diagnostic: stare de hipotermie, insuficienţă respiratorie acută, suspiciune hemoragie internă. Întrucât cazul este deosebit, a fost solicitată ambulanţa cu un medic pediatru pentru a fi transportat şi a i se acorda îngrijiri de specialitate“.
Copilul a ajuns la Timişoara pentru continuarea investigaţiilor medicale, fiind sesizaţi şi reprezentanţii Protecţiei Copilului, din cadrul Primăriei Ciclova Română. „În continuare se fac verificări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurările în care s-au produs leziunile de pe corpul minorului, respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe“, ne informează poliţia judeţului.
