Caraş-Severin, Romania

De-a lungul anului au mai fost cumpărate lupe medicale. La Clinicile Noi, la secţia de Reanimare, există însă un singur monitor şi un respirator la patru bolnavi. La ASCAR, clinică tot a Spitalului Municipal, sunt două astfel de aparate la şapte bolnavi. „Ideal şi corect ar fi să avem câte unul, pentru fiecare bolnav. Stăm prost şi cu mesele de operaţie”, a spus directorul unităţii sanitare, Octavian Creţu.

S-au cerut şi aparate de anestezie, spitalul având nevoie de minim cinci, dar, până acum, nu s-a primit nimic. Doar laboratorul de analize al unităţii sanitare stă cu adevărat bine, toată aparatura fiind nouă.