REŞIŢA – Consilierul reşiţean Costel Mihăilă, care sesiza probleme serioase în repartizarea ANL, a fost contrat de viceprimarul Ioan Crina, care spune că totul este corect.
Ultima întâlnire ordinară a aleşilor reşiţeni a pus pe tapet modul deficitar în care sunt repartizate locuinţele la Reşiţa, în special cele ANL, o serie de probleme fiind ridicate de către consilierul local Costel Mihăilă, care a cerut retragerea unui număr de trei proiecte care vizau aprobarea listelor cu cei care vor primi de anul acesta locuinţe ANL pentru tineri, sociale sau din fondul locativ de stat. Acesta se referea în principal la situaţia locuinţelor ANL, despre care spunea că a ridicat de mai multe ori problema faptului că existau trei variante de tabele pentru repartizarea lor, precum şi două variante diferite de punctaj, deşi legal nu trebuia să existe decât câte unul. Consilierul Mihăilă susţinea cu vehemenţă că i-a transmis viceprimarului Ioan Crina, pe e-mail, în timp util, toate aceste probleme, dar şi multe altele, şi că a discutat de mai multe ori cu acesta.
Viceprimarul Crina însă a negat cu aceeaşi vehemenţă afirmaţiile antevorbitorului, explicând că au mai existat şi „ceva scăpări” la repartizarea locuinţelor ANL: „E drept că, la început, colegii de la Patrimoniu au greşit, că luau în calcul doar vechimea cererii”. Însă situaţia s-ar fi corectat pe parcurs, iar acum listele cu locatarii trebuie aprobate, pentru că „poate că noi nu suntem conştienţi, dar alţii aşteaptă aceste locuinţe”, iar oamenii nu pot fi puşi să le aştepte la infinit. Mai ales că, aşa cum spunea primarul Mihai Stepanescu, votul a tot fost amânat, că au mai apărut şi consilieri noi, şi viziuni noi, însă s-a ajuns la jumătatea anului iar ordinea priorităţilor la repartizarea unui apartament n-a fost aprobată încă anul acesta. Deşi avem locuinţe de dat…
„Cu privire la locuinţele din fondul de stat, cele sociale şi ANL-uri, au fost trei puncte pe ordinea de zi, spunea primarul Mihai Stepanescu. Au mai fost discuţii în şedinţe precedente ale consiliului local, s-au făcut analize şi s-a venit cu un sistem îmbunătăţit, pentru că au fost şi lacune sau lipsuri. Eu nu fac parte din acea comisie de atribuire, dar îmi aduc aminte de faptul că în ultimii mulţi ani n-au fost făcute contestaţii. Şi atunci eu cred că acel sistem îmbunătăţit acum, chiar dacă a avut lacune, a funcţionat. Acest lucru se poate face în continuare, iar dacă există vreo scăpare cumva în vreun dosar, se pot face contestaţii. Cert este că trebuiau analizate acele liste în cadrul şedinţei consiliului local de acum pentru că se dau în folosinţă blocurile ANL de pe Calea Caransebeşului, o parte dintre apartamente nu sunt locuite, fiind doar efectiv ocupate scriptic, existând contracte. Şi atunci nu pot fi repartizate în continuare, deşi cererea este destul de mare, decât cu condiţia aprobării listelor de către consiliul local”.
Legat de celelalte blocuri ANL de pe Calea Caransebeşului, edilul a precizat: „Este vorba despre lucrări ce se derulează până cel târziu la sfârşitul lunii iulie, în perioada 15 iunie-31 iulie. Am confirmarea de la ANL, în acest sens vor fi alocate fonduri, şi eu cred că acele liste aprobate de consiliul local vor fi puse efectiv în operă şi vor fi acordate acele locuinţe. O unitate are 16 apartamente, în total este vorba despre 48 de locuinţe“.
Legat de apartamentele ANL deja distribuite unor familii sau persoane care nu locuiesc în ele sau care le-au subînchiriat, autorităţile locale vor lua măsuri. „Este o altă hotărâre a consiliului local pe care am iniţiat-o, a mai spus Stepanescu. În condiţiile în care nu se locuieşte mai mult de trei luni sau se subînchiriază, prin măsuri restrictive cred că am adus situaţia la normal. Celor care se ceartă cu vecinii, nu întreţin acele imobile, nu plătesc mai mult de trei luni, nu locuiesc mai mult de trei luni, ar putea şi trebuie să li se rezilieze contractele. Altfel, până la acest proiect aprobat de consiliul local, trebuia să ne judecăm un an, doi, trei, iar oamenii respectivi probabil aveau aceeaşi practică: să nu plătească, să se certe cu vecinii, să nu întreţină acele locuinţe pe care le aveau în chirie”.
Antoniu Mocanu