DOGNECEA – După ce s-a certat cu prietena sa, un tânăr a provocat prăbuşirea unei maşini într-un lac din Dognecea, murind înecat.
În noaptea de 18/19 ianuarie, poliţiştii din Bocşa a fost sesizată de către un tânăr din Dognecea cu privire la faptul că un autoturism a părăsit partea carosabilă şi s-a scufundat în Lacul Mare „Dognecea“.
Autovehiculul, înmatriculat în Anglia, era condus de către Graţian P., de 19 ani, iar pe locul din stânga se afla Vasile C., de 26 ani, care a tras de volan iar conducătorul auto a pierdut controlul autovehiculului şi a plonjat în lac. În autovehicul se mai aflau doi tineri de 19 respectiv 16 ani. Şoferul şi pasagerii din spate au reuşit să se salveze, însă Vasile C. a decedat, fiind scos ulterior din lac de o echipă de scafandri.
„Înainte de accident, tânărul le-a declarat celorlalţi că, pe fondul unor discuţii cu prietena sa, vrea să se sinucidă, existând suspiciunea că aceasta este cauza bruscării volanului ce a condus la accident”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit pentru infracţiunea de ucidere din culpă, iar în urma necropsiei efectuate de către medicul legist se vor stabilii cu exactitate cauzele decesului. Din cauza întunericului, acţiunile de căutare-salvare ale pompierilor militari au fost amânate pentru zorii zilei, cu atât mai mult cu cât s-a constatat nevoia intervenţiei scafandrilor.
Pentru că ISU Semenic nu are scafandri, aceştia au venit de la inspectoratele pentru situaţii de urgenţă Timiş şi Arad, în dimineaţa zilei de duminică. Recuperarea din apă a autoturismului s-a dovedit a fi o acţiune dificilă.
Flavius Rotariu