Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – O femeie a alertat autoritățile prin 112, joi după-amiază, în jurul orei 16.50, vizavi de faptul că fiul său, de 3 ani și 6 luni, a dispărut de lângă ea, în timp ce se aflau în zona centrală a municipiului Caransebeș!

„Imediat la fața locului s-a deplasat cel mai apropiat echipaj de poliție (alcătuit din polițiștii Alex Verdeș și Adrian Șandru – n.r.) care a început să îl caute pe cel mic în zona indicată, din fericire copilul fiind găsit în scurt timp pe o stradă din zona centrală a municipiului Caransebeș. În timp ce se afla la cumpărături împreună cu minorul, acesta s-a îndepărtat de lângă mamă, pierzându-se de aceasta. Din fericire, poliţiştii sosiți la fața locului l-au găsit la timp, fără ca minorul să fi suferit vătămări, acesta fiind încredințat mamei cu recomandarea fermă de a avea mai multă grijă pe viitor. Vă rugăm că în cazul în care sunteți la cumpărături, în parc sau în locuri aglomerate, să fiți atenți nu doar la genți, buzunare sau bagajele pe care le aveți asupra dumneavoastră, ci mai ales la minorii care vă însoțesc. O clipă de neatenție se poate transforma într-o tragedie!“, transmite Poliția Caraș-Severin.

JCS-A.M.