Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Azi-noapte, o femeie de 36 de ani din Caransebeș a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, în baza ordonanței emise de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, persoana fiind bănuită de săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor!

În urma probatoriului administrat în cauză de către procuror și polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale, s-a stabilit că aseară, în jurul orei 22.00, în timp ce se afla pe peronul Gării Reșița Sud, împreună cu concubinul acesteia de 21 de ani, cu intenția de a se deplasa împreună cu trenul către localitatea de domiciliu, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice, pe fondul unei altercații spontane izbucnite între cei doi, femeia de 36 de ani l-ar fi lovit pe bărbat cu un obiect tăietor-înțepător în zona pieptului. Victima a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportată la spital. Femeia de 36 de ani a fost reținută și condusă la sediul poliției pentru cercetări, în cursul zilei de astăzi aceasta urmând a fi prezentată de către procuror instanței, cu propunere legală.

JCS-A.M.

FOTO: Arhivă