Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – O femeie de 69 de ani, pasageră într-o remorcă neînregistrată în circulație, a sfârșit tragic sâmbătă, în urma unui stupid accident de circulație!

Sâmbătă, la ora 15.17, pe DJ 587, în Delinești, o femeie de 69 de ani și-a pierdut viața în urma altui accident rutier. „În timp ce un bărbat de 57 de ani din Caransebeș conducea un tractor înregistrat, ce tracta o remorcă confecționată artizanal, neînregistrată/neînmatriculată în circulație, pe raza localității Delinești, la plecarea de pe loc, o femeie de 69 de ani care ar fi urcat în remorca tractorului s-ar fi dezechilibrat, căzând din remorcă pe partea carosabilă. Aceasta a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital, unde a decedat câteva ore mai târziu. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest stabilindu-se că nu consumase băuturi alcoolice. Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate și continuă cercetările.“, consemnează IPJ Caraș-Severin.

JCS-A.M.