REȘIȚA – Sportivii legitimați la Clubul Sportiv Școlar Reșița, secția de natație, au participat la Campionatul Național de cadeți și, chiar dacă n-au reușit să urce pe podium, în opinia antrenorului Sergiu Ghimboașă au avut un progres semnificativ!
„În perioada 11-13 iulie, echipa Clubului Sportiv Școlar Reșița a participat la Campionatul Național de cadeți, 12-13 ani, de la Bacău. Concursul a adunat la start 353 de sportivi, de la 74 de cluburi din țară. La finalul competiției am tras linie și privim încrezători spre viitor. Am fost aproape de a urca pe podium la câteva probe prin sportivele Lozici Anamaria și Tatu Zara. De asemenea, am obținut clasări extrem de valoroase în primii opt sportivi din țară prin Popa Ioana. Progresul este unul semnificativ și asta ne face să continuăm să muncim în aceeași direcție. La această competiție, Clubul Sportiv Școlar Reșița a fost reprezentat de șase sportivi: Mușuțan Amalia, Boruz Selena, Lozici Anamaria, Popa Ioana, Tatu Zara și Radu Rareș. Pentru noi urmează Cupa României pentru categoriile de juniori, tineret și seniori, competiție ce va fi în perioada 18-20 iulie, la Târgu Mureș. Sperăm să obținem rezultate cât mai bune și să confirmăm munca depusă în pregătire.”, a declarat antrenorul Sergiu Ghimboașă, de la CSȘ Reșița.
JCS-Ștefan Moraru