Caraş-Severin, Romania

Foştii arbitri Marius Martiş şi Ionică Serea au primit, vineri, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub acuzaţia de luare de mită.

Potrivit procurorilor DNA, Ionică Serea este cercetat pentru  luare de mită, iar Marius Martiş pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită.

Potrivit procurorilor DNA, pentru a favoriza echipa Fotbal Club Argeş Piteşti, la o partidă cu Steaua Bucureşti, disputată la data de 20 martie 2009, Serea a primit 21.000 de dolari de la Penescu, prin intermediul lui Martiş şi Făcăleaţă.

“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale AnticorupţieServiciul Teritorial Piteşti efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii: Serea Ionică, fost arbitru de fotbal în cadrul FederaţieiRomâne de Fotbal (F.R.F), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită şi Martiş Marius Marian, arbitru de fotbal în cadrul Federaţiei Române de Fotbal, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de luare de mită”, se arată într-un comunicat al DNA Piteşti.

“La data de 18 martie 2009, inculpatul Serea Ionică, în calitate de arbitru de fotbal în cadrul Comisiei centrale a arbitrilor – organism al F.R.F., a primit suma de 21.000 USD de la învinuitul Penescu Gheorghe Cornel, prin intermediul inculpatului Martiş Marius Marian şi al învinuitului Făcăleaţă Liviu Ilie. Această sumă de bani a fost dată pentru ca inculpatul Serea Ionică, în calitate de arbitru delegat de Federaţia Română de Fotbal să arbitreze partida dintre cluburile Fotbal Club Argeş Piteşti şi Fotbal Club Steaua Bucureşti, disputată la data de 20 martie 2009, să faciliteze ca echipa Fotbal Club Argeş Piteşti să obţină un rezultat favorabil în meciul pe care urma să-l dispute cu echipa Fotbal Club Steaua Bucureşti şi de asemenea, pentru ca jucători din cadrul echipei din Piteşti să nu primească sancţiuni disciplinare (“cartonaş galben” sau “cartonaş roşu”), iar astfel de sancţiuni să fie aplicate fotbaliştilor din echipa adversă”, se arată în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori.

DNA Piteşti mai precizează că, la instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul M.A.I. – Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş.

Magistraţii Tribunalului Argeş au decis, vineri, emiterea de mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele arbitrilor Ionică Serea şi Marius Martiş, acuzaţi de procurorii DNA Piteşti de fapte de corupţie în dosarul privind mita din arbitraj declanşat în urmă cu un an.

“Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 29 aprilie 2010, procurorii au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ora iar la data de 30 aprilie 2010, Tribunalul Argeş a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Serea Ionică şi Martiş Marius Marian pe o perioadă de 29 de zile” se mai arată în comunicatul DNA.

Sursa: Realitatea.net