REȘIȚA – Ministerul Sănătății a anunțat că vor fi schimbați din funcție directorii executivi și adjuncți din 5 direcții județene de sănătate publică, printre care și Caraș-Severin. Medicilor Dragoș Luca (director executiv) și Radu Albotă (director executiv adjunct) li se reproșează că rata de vaccinare împotriva rujeolei are un nivel extrem de redus în județ, sub 50 la sută.
“Cinci Direcții de Sănătate Publică nu au reușit să își îndeplinească misiunea legală. În cazurile semnalate, rata de vaccinare la nivel județean este sub 50%, un nivel extrem de redus comparativ cu obiectivul asumat. Prin urmare, neîndeplinirea misiunii legale privind realizarea programului național de vaccinare a pus în mișcare o serie de acțiuni și sancțiuni menite să îmbunătățească performanța acestor organisme locale'”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Sănătății.
Trebuie spus că nu mai departe de zilele trecute, directorul executiv al DSP Caraș-Severin, Dragoș Luca, declara în ședința Colegiului Prefectural că, la nivelul judeţului, rata de vaccinare ROR este de 80,3% în mediul urban şi 70% în mediul rural, cifre cu mult peste cea invocată astăzi de oficialii Ministerului Sănătății.