Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Asta pentru că abia s-a emis un ordin de ministru pentru rocada Miloş – Dumitrescu – Miloş, însă retroactiv, că deja se joacă altă carte pentru Miloş – detaşarea la Giurgiu!

După ce luni, ministrul Sănătăţii a emis ordinul de revenire a lui Dănilă Miloş în fruntea Direcţiei de Sănătate Publică din Caraş-Severin, începând cu data de vineri, 15 mai, marţi, după ora 14.00, printr-o adresă primită de la acelaşi minister, acesta a fost înştiinţat că a fost detaşat la DSP Giurgiu. Tot în funcţie publică de conducere, în calitate de director executiv.

Cum vine asta? Foarte simplu! Deşi în Ordinul ministrului Nelu Tătaru Nr. 435 din 10 aprilie 2020 , prin care dr. Romeo Traian Dumitrescu avea să fie numit pe funcţia publică, vacantată temporar, director executiv al DSP Caraş-Severin pe perioada stării de urgenţă, era menţionat că acesta va rămâne în funcţie pentru încă 45 de zile de la data expirării stării de urgenţă, rocada s-a făcut mai repede. Dumitrescu şi-a încheiat misiunea cu brio, în judeţ nu mai sunt decât 15 persoane internate cu COVID-19, aşa că cele 45 de zile, probabil, nu mai erau necesare pentru gestionarea în continuare a sănătăţii publice din Caraş-Severin. Vineri, adică odată cu ridicarea stării de urgenţă, nici nu era vorba de aşa ceva, nu s-a pus problema, cu toate că presa cărăşeană aştepta un comunicat din partea instituţiei în acest sens. Marţi dimineaţă însă, eram informaţi că ministrul Nelu Tătaru a emis Ordinul Nr. 721, datat 18 mai 2020, privind „încetarea suspendării raporturilor de serviciu şi reluarea activităţii a dlui Miloş Dănilă, ca director executiv la Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin“.

În comunicatul primit marţi dimineaţă urmează un „astfel“, pentru a enunţa că revenirea se face „începând cu data de 15 mai 2020“, odată cu încetarea stării de urgenţă, deci avem de-a face cu un ordin de ministru retroactiv. „În acelaşi timp, se mai precizează în acelaşi comunicat al DSP CS, dlui dr. Romeo Dumitrescu îi încetează numirea pe funcţia publică de director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Caraş-Severin, tot cu data de 15 mai 2020, în urma Ordinului 720/18 mai 2020 al Ministrului Sănătăţii, dl dr. Nelu Tătaru“.

Cum, de ce, pe buneee? Toate comentariile ar fi simple speculaţii de culise, indiferent ce declară părţile implicate. Jocurile sunt făcute, iar ce-i în plus nu face bine nici sănătăţii publice din judeţ, nici sănătăţii pe plan individual. Cert este că în Caraş-Severin, potrivit raportărilor DSP CS, nu ne-am confruntat cu situaţii disperate ca în alte judeţe, nici la începutul stării de urgenţă, când a fost suspendat Miloş, nici la încetarea ei, când a fost repus în funcţie. Asta până după ora 14.00, când stupoare, printr-un alt comunicat remis redacţiei suntem informaţi că jr. Dănilă Miloş, directorul executiv al DSP Caraş-Severin, a fost detaşat la DSP Giurgiu. Prin urmare, el „trebuie, se arată în noul comunicat, să ocupe această funcţie începând de mâine, 20 mai 2020, potrivit referatului de stat al Secretarului de stat Horaţiu Moldovan, aprobat de către conducerea Ministerului Sănătăţi8i cu nr. NT 2587/18 mai 2020“. Deci ieri a fost emis şi Ordinul pentru revenirea lui Miloş la DSP Caraş şi a fost aprobată şi detaşarea la Giurgiu, aşadar se ştia de luni de această detaşare.

„Nu înţeleg ce mi se întâmplă, a spus Miloş, contrariat, ştiu doar că eu am dat un examen foarte greu pentru funcţia asta şi am fost singurul candidat promovat din cei 27 care s-au prezentat atunci la examen pentru ocuparea funcţiei de director executiv. Nu am încotro, am să mă prezint dimineaţă la post, în Giurgiu“.

În aceeaşi adresă se specifică faptul că detaşarea se face în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/ 2019, privind Codul administrativ, cu completările ulterioare. Aşadar, dr. Romeo Dumitrescu va reveni în fruntea DSP CS începând de miercuri dimineaţă, însă Ordinul de ministru se va emite abia săptămâna viitoare, deci, probabil, tot retroactiv.

JCS-Alexandra Gorghiu