Caraş-Severin, Romania

BERZASCA – Asociaţia Sirinia a organizat, la Căminul Cultural din Berzasca, un eveniment intercultural în cadrul căruia a fost prezentat un proiect European aflat în derulare, la care au participat voluntari străini, şi care a cuprins şi o degustare de alimente tradiţionale din Italia, Spania, Portugalia şi România.

Localnicii care au participat la acţiune au primit informaţii despre Asociaţia Sirinia, despre proiect şi au făcut cunoştinţă cu voluntarii străini care şi-au prezentat obiceiurile ţării de origine. „Pe parcursul serii, publicul, şi mai cu seamă părinţii copiilor şi copiii, au fost surprinşi de mai multe surprize pregătite de voluntarii străini din Italia, Portugalia şi Spania. (…) Iar la final copiii şi părinţii au degustat din bucatele tradiţionale italieneşti, spaniole, portugheze şi româneşti“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

„Şansă. Alegere. Schimbare“ este proiectul asociaţiei pe linie de voluntariat, şi se bucură de finanţare prin programul Erasmus+. În cadrul iniţiativei, cinci voluntari din Spania, Italia şi Portugalia îşi vor petrece următoarele luni în Berzasca, unde vor derula activităţi non-formale cu copiii şi tinerii din zonă.

FOTO: Sirinia