Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – În timp ce, în judeţ, importante resurse minerale aşteaptă să fie explorate, exploatate şi valorificate!

Multora dintre discuţiile ce evocă bogăţiile solului şi subsolului României li se pune capăt cu concluzia „munţii noştri aur poartă“ şi un ridicat din umeri. E adevărat că, pe de o parte, multe resurse uşor de exploatat au fost deja epuizate, rămânând altele, a căror exploatare presupune investiţii mari în raport cu plusvaloarea rezultată din prelucrare şi valorificare.

Pe de altă parte, singurele resurse cu adevărat inepuizabile se dovedesc a fi cele ale victimizării şi ale scuzelor. Avem un judeţ foarte bogat, iar tot ce zace în subsolul nostru e exploatat în proporţie de cel mult 40%, e de părere inspectorul superior Viorel Stoica, unicul angajat al Compartimentului pentru Inspecţie Teritorială (CIT) Caransebeş din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM). Din cuprinzătoarea listă prezentată de acesta în Colegiul Prefectural lipseşte „aurul“ în sensul propriu, regăsindu-se în schimb o serie de alte minerale care ar putea fi transformate în „bani buni“ de către o mare parte a autorităţilor locale.

„Ar fi în interesul fiecărei primării să aibă o carieră, o balastieră proprie. Decât să cumpere de la un agent economic, mai bine l-ar produce ei. Pot lua nişte fonduri europene să deschidă aşa ceva, pot crea nişte locuri de muncă pentru oamenii din localitate, iar după ce folosesc materialul pentru amenajările proprii, pot vinde şi altora.“, a opinat acesta, adăugând că a avut deja discuţii în acest sens cu reprezentanţi ai primăriilor din Moldova Nouă şi Oraviţa.

În momentul de faţă figurează în evidenţele CIT 94 de obiective de explorare/exploatare, din care 21 sunt de cercetare (5 pentru cărbuni, 6 – minereuri metalice şi polimetalice, 7 – nemetalifere şi roci utile, 3 obiective pentru ape), precum şi 73 de exploatare (7 – cărbuni, 2 – minereuri, 56 – nemetalifere şi roci utile şi 8 – ape). De precizat ar fi că în cazul celor 21 de obiective de cercetare este vorba exclusiv de iniţiative private.

JCS-Walter Fleck